Distincții bisericeşti pentru 19 medici
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat ieri distincții și daruri pentru 19 cadre medicale, în semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga activitate profesională pusă în slujba semenilor. La evenimentul desfăşurat în Reședința Patriarhală a fost prezent și Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății.
La întâlnirea cu cadrele medicale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că recunoștința din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru cadrele medicale se bazează pe tradiția îndelungată a conlucrării și cooperării dintre slujitorii sfintelor altare și medici pentru recuperarea și cultivarea sănătății sufletești și trupești a oamenilor. „Toate unitățile medicale sunt spații de vindecare în care noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, și prin mâinile medicilor, înțelegem că darul sănătății trebuie cultivat, iar atunci când l-am pierdut, trebuie recuperat. Reamintim faptul că în ţara noastră primele bolnițe sau infirmerii au fost înființate în mănăstiri. Primele farmacii și primele spitale au fost înființate de Biserică în cooperare cu domnitorii români, cum e cazul Spitalului Colțea din București şi Spitalului «Sfântul Spiridon» din Iași. Această conclucrare dintre știință și credință, dintre medicină și Biserică este ceva firesc, tradițional, și de aceea noi dorim să exprimăm recunoștință, mulțumire pentru prezența dumneavoastră aici și, în mod deosebit, ne exprimăm bucuria bunei cooperări dintre Patriarhia Română și Ministerul Sănătății”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Preafericirea Sa a acordat Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni: acad. prof. dr. Leonida Gherasim, de la Clinica de Cardiologie a Spitalului Universitar; prof. dr. Șerban-Ioan Bubenek-Turconi, şef Secţie ATI 1 - chirurgie cardiovasculară, Institutul Clinic „C.C. Iliescu” - Fundeni; prof. dr. Șerban Brădișteanu, șef Secţie chirurgie cardiacă și vase mari, Spitalul Clinic de Urgență București; conf. dr. Horaţiu Moldovan, șef Secţie chirurgie cardiovasculară, Institutul Clinic „C. C. Iliescu” - Fundeni; dr. Cătălin Cîrstoveanu, şef Secţie terapie intensivă-neonatologie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”. Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu” pentru mireni a fost acordat de Patriarhul României cadrelor medicale: conf. dr. Monica Dragomir, șeful Secţiei de oncologie pediatrică, Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu”; dr. Alina Tănase, directorul medical al Institutului Clinic Fundeni. Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru mireni a fost acordat următorilor medici: prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”; prof. dr. Ovidiu Băjenaru, Clinica Neurologie a Spitalului Universitar București; prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş; prof. dr. Ioan Lascăr, șef Clinică de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă (Floreasca); prof. dr. Nicolae Dan Straja, manager al Institutului Oncologic „Al. Trestioreanu” București; acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, specialist microchirurgie reconstructivă şi manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”; prof. dr. Cîrstoiu Cătălin, șef Secţie ortopedie-traumatologie, manager general al Spitalului Universitar București; dr. Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie și Boli Neurovasculare „Vlad Voiculescu”; prof. dr. Mircea Gorgan, director medical Spitalul „Bagdasar Arseni”, București; prof. dr. Vlad Anton Iliescu, chirurgie cardiovasculară, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” - Fundeni; dr. Bogdan Rădulescu, chirurgie cardiovasculară, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare - Fundeni. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru mireni ministrului sănătății, Nicolae Bănicioiu.