Distincţii bisericeşti pentru 23 de preoţi

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 20 Noiembrie 2015

Ieri, 19 noiembrie 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit în rangurile de iconom stavrofor, iconom şi sachelar 22 de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor. De asemenea, Preafericirea Sa i-a acordat Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici părintelui Vasile Bîrleanu, de la capela Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, pentru ajutorul oferit, în seara de 30 octombrie 2015, victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Capitală.

Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe cei 22 de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor pentru activitatea liturgică, pastorală, cultural-educaţională şi filantropică desfăşurată în parohii. Preafericirea Sa a spus că simbolul jertfelniciei şi al dăruirii de sine pentru binele comunităţii este reprezentat de crucea pectorală pe care o primesc la hirotesie. „Aceste distincţii nu se referă doar la persoană, ci şi la comunitatea pe care preotul respectiv o păstoreşte sau o slujeşte. De asemenea, aceste distincţii sau ranguri au semnificaţia de recunoaştere a activităţii deja realizată, dar şi de încurajare pentru activitatea viitoare. Crucea, ca semn al iubirii smerite şi milostive, este o întărire. Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Prin această iubire jertfelnică, prin această dăruire de sine pentru alţii vine o bucurie care e bucurie din bucuria Duhului Sfânt”, a subliniat Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel. 

Cei 14 clerici care au fost avansaţi în rangul de iconom stavrofor sunt: pr. Cezar Antonio Dumitraşcu, de la Parohia Tudor Vladimirescu 1, Protopopiatul Sector 5 Capitală; pr. Dumitru Ştefănescu, de la Parohia Mierlari, Protopopiatul Ilfov Sud; pr. George Alexandru Lepădatu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mercurie”, Protopopiatul Sector 3 Capitală; pr. Cristian Grama, de la Parohia Hagiu, Protopopiatul Sector 2 Capitală; pr. Romeo Florin Bolovan, de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului”-Slănic, Protopopiatul Vălenii de Munte; pr. Radu Mihai Bujor, de la Parohia Otopeni, Protopopiatul Ilfov Nord; pr. Nicolae Liţescu, de la Parohia Otopeni, Protopopiatul Ilfov Nord; pr. Ionuţ Butoiu, de la Spitalul Municipal Câmpina, Protopopiatul Câmpina; pr. Adrian Marin, de la Parohia Lipăneşti, Protopopiatul Vălenii de Munte; pr. Daniel Avram, de la Parohia Siliştea Snagovului, Protopopiatul Ilfov Nord; pr. Valentin Marian Stoica, de la Parohia Rudeni, Protopopiatul Ilfov Sud; pr. Gabriel Căţe, de la Parohia „Sfânta Vineri”-Berceni, Protopopiatul Sector 4 Capitală; pr. Daniel Ionuţ Topor, de la Parohia Olteni, Protopopiatul Ilfov Sud, şi pr. Adrian Enescu, de la Parohia Podgoria, Protopopiatul Urlaţi.
În rangul de iconom au fost avansaţi 6 preoţi: pr. George Buşe, Parohia Albeşti Muru, Protopopiatul Urlaţi; pr. Grigore Alexandru Meşteroaie, Parohia Bordenii Mici, Protopopiatul Câmpina; pr. Ştefan Uncheaşu, Parohia Cocoşeşti, Protopopiatul Ploieşti Nord; pr. Emil Manole, Parohia Brătuleşti, Protopopiatul Ilfov Nord; pr. Silviu Georgian Arsenie, Parohia Cărbuneşti, Protopopiatul Vălenii de Munte, şi pr. Adrian Mihai Rotaru, Parohia Cireşanu, Protopopiatul Urlaţi.
Cei doi preoţi care au fost ridicaţi la rangul de sachelar sunt: pr. Silviu Mihai Albu, Parohia Măneciu Pământeni 2, Protopopiatul Vălenii de Munte, şi pr. Alexandru Eduard Popescu, Parohia Mogoşoaia 2, Protopopiatul Ilfov Nord.