Distincţii militare controversate în Germania
Cancelarul Angela Merkel a făcut, luni, un gest în premieră pentru politica Germaniei de după cel de-al Doilea Război Mondial, acordând unui număr de patru soldaţi medalii pentru curajul de care au dat dovadă în teatrul de operaţii din Afganistan. „Aceste medalii ar fi fost de neconceput cu doar zece ani în urmă, într-o ţară care a respins militarismul şi a devenit, cât se poate de ferm, pacifistă după înfrângerea naziştilor, în anul 1945“, notează Reuters. Germania este, însă, tot mai implicată în misiunile internaţionale de menţinere a păcii, în locuri importante de pe întreg globul, iar Guvernul de la Berlin a decis că trebuie să recunoască realizările soldaţilor prin memoriale şi prin acordarea unor medalii. Cu toate acestea, opinia publică germană este, într-o măsură covârşitoare, împotriva misiunii, iar partidele de stânga susţin că acordarea unor astfel de medalii „glorifică armata“. „Sentimentul antirăzboi este adânc înrădăcinat în Germania, unde oamenii au adoptat conceptul de «Nie Wieder Krieg» (niciodată război din nou - n.r.), după cel de-al Doilea Război Mondial“, mai notează Reuters.