Distincții pentru cântăreții bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor
În contextul anului 2023, Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat acordarea Diplomei comemorative a anului 2023 - Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) cântăreților bisericești, angajați sau voluntari, care își desfășoară activitatea la unitățile de cult din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, având în vedere că anul 2023 este și Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, cântăreții bisericești pensionari care au activat, în calitate de angajați sau voluntari, cel puțin 20 de ani la unitățile de cult din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor vor primi Diploma comemorativă a anului 2023 - Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în slujba Bisericii. Distincțiile bisericeşti vor fi înmânate celor 722 de cântăreți bisericești și 29 de cântăreți bisericești pensionari de către părinții protopopi din Arhiepiscopia Bucureștilor la proxima ședință administrativă organizată la nivel de protoierie.