DN 2G Bacău – Moineşti, închis din cauza inundaţiilor
Drumul naţional DN 2G Bacău - Moineşti a fost închis, astăzi, în dreptul localităţii băcăuane Mărgineni, limitrofă municipiului Bacău, din cauza inundaţiilor provocate de ploile torenţiale căzute în zonă şi a ieşirii din matcă a unui pârâu, în unele zone apa atingând şi jumătate de metru pe şosea.
La orele dimineţii, apa a acoperit carosabilul la ieşirea din municipiul Bacău spre localitatea Mărgineni pe o porţiune de aproximativ 500 - 600 de metri, în unele zone apa atingând şi jumătate de metru pe şosea, după ce pârâul Trebeş a ieşit din matcă. În noaptea de luni spre marţi, peste o sută de familii din judeţul Bacău au fost evacuate din satul Buda, comuna băcăuană Blăgeşti, după ce gospodăriile le-au fost inundate în urma ploilor torenţiale, o persoană a fost luată de viitură, drumul european E85 a fost blocat de aluviuni două ore, iar o gravidă a fost salvată de pompieri după ce a rămas izolată pe un deal.