„Doamne, aşa cum Tu m-ai iertat pe mine, ajută-mă să iert şi eu!”
În Duminica a XI-a după Rusalii, a datornicului nemilostiv, pe 1 septembrie 2019, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Mereşti, comuna Vultureşti, Protopopiatul Fălticeni.
La prima oră a dimineţii au fost binecuvântate lucrările de renovare şi reabilitare executate la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul psaltic „Mitropolit Dosoftei” din Suceava.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Damaschin le-a vorbit credincioşilor despre importanţa iertării: „Domnul ne vorbeşte în pilde în Evanghelia acestei duminici ca să ne fie mai uşor să înţelegem ce înseamnă iertarea. Sfântul Apostol Petru l-a întrebat pe Domnul Iisus: «Doamne, dacă o să-mi greşească fratele meu într-o zi, oare de câte ori să-l iert? Oare până la şapte ori e bine?», iar Domnul Hristos i-a dat răspuns: «Petre, Petre! Nu până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte!». Domnul a vrut să ne spună că nu există limita iertării tot aşa cum nu există limita iertării lui Dumnezeu faţă de noi. Asta ne spune şi pilda din Evanghelia de astăzi… Mergeţi acasă şi, dacă aveţi cu cineva ceva, spuneţi: Doamne, aşa cum Tu m-ai iertat pe mine, ajută-mă să iert şi eu! Nu trebuie de mâine să fiţi cei mai buni prieteni cu cei care v-au greşit, dar dacă nu v-aţi zis «Bună ziua!» până acum, începeţi măcar de astăzi, începeţi cu ceva, cu ceea ce puteţi dumneavoastră, faceţi un pas în iertare - ceea ce face celălalt e treaba lui, dar ceea ce ştiu eu că trebuie să fac, haide să fac - şi o să vedeţi ce zile frumoase şi ce binecuvântare se va pogorî peste dumneavoastră. Puneţi-L pe Dumnezeu la încercare; dacă El a zis că cine va ierta va fi iertat şi că cine arată milă va dobândi milă de la El, faceţi aceasta şi apoi lăsaţi-L pe Dumnezeu să-şi facă partea Lui şi vă asigur că n-o să fiţi dezamăgiţi”.
După ce copiii prezenţi la slujbă au primit Sfânta Împărtăşanie, ierarhul a citit rugăciunea arhierească de dezlegare. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Bogdan Hopulele a fost hirotesit întru iconom stavrofor, după care PS Părinte Damaschin Dorneanul, împreună cu soborul co-slujitor, a săvârşit slujba de sfinţire a praznicarului din curtea bisericii.