Doar 50% din elevi au luat notă de trecere la simulare
Puţin peste jumătate din elevii care au susţinut simularea evaluării naţionale au primit note de trecere, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Deşi procentajul de promovare este superior celui din 2014, ministrul Sorin Cîmpeanu solicită şcolilor adoptarea de măsuri care să îmbunătăţească performanţele şcolare.
Elevii claselor a VIII-a care au susţinut simularea evaluării naţionale au obţinut rezultate de promovare încadrate în nota ultimilor ani, deşi în acest an s-a înregistrat o uşoară creştere a notelor de peste 5. Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), „din totalul celor 187.629 de elevi înscrişi, 180.442 de elevi (96,17%) au participat la toate probele, rezultând o rată de prezenţă superioară celei de anul trecut (94,7%). Evaluarea lucrărilor a relevat că 91.445 de elevi (50,68%) au obţinut medii peste 5, procentaj de promovare de asemenea superior celui din 2014 (48,83%)“. Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în Bacău - 68,56% (rată prezenţă - 99,47%), municipiul Bucureşti - 64% (rată prezenţă - 95,03%), Giurgiu - 63,8% (rată prezenţă - 92,05%) şi Bihor - 61,8% (rată prezenţă - 90,36%). La polul opus, judeţele unde s-au înregistrat rate de promovare de sub 40% sunt Caraş-Severin - 36,27%, Vaslui - 38,55% şi Tulcea - 39,89%, în aceste judeţe, potrivit comunicatului MECS, prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 95%.
La nivelul municipiului Bucureşti, promovarea la simularea evaluării naţionale a fost de 64%, după cum a precizat, pentru Agerpres, inspectorul pe probleme de imagine în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu. „Au fost prezenţi la simularea evaluării naţionale în Bucureşti 12.524 de elevi. Dintre aceştia, 64% au luat 5 şi peste 5“, a precizat Banu. La disciplina limba şi literatura română, 80,41% din elevi au luat note de 5 şi peste 5, în timp ce la matematică 50,34% din elevi au luat note de 5 şi peste 5. Potrivit sursei citate, la nivelul municipiului Bucureşti au fost înregistrate 10 medii de 10. „Reamintim că obiectivele specifice ale simulărilor organizate la nivel naţional de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sunt stabilirea nivelului real de pregătire atins de elevii de clasa a VIII-a cu trei luni înainte de examenul propriu-zis, respectiv aplicarea de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate“, se arată în comunicatul MECS. În consecinţă, ministrul Sorin Cîmpeanu solicită „atât analiza rezultatelor obţinute, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-a desfăşurat simularea (prin discuţii individuale cu elevii/şedinţe cu părinţii şi dezbateri la nivelul claselor/consiliului profesoral), cât şi adoptarea soluţiilor optime pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului pe care elevii îl vor susţine la finalul clasei a VIII-a“. Evaluarea naţională va avea loc în perioada 22-24 iunie 2015. (Oana Nistor)