Sfinții Arhangheli, prăznuiți în Lipnic, Republica Moldova

Data: 23 Noiembrie 2021

Duminică, 21 noiembrie, ziua prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din satul Lipnic, raionul Ocniţa, păstorită de părintele Ioan Rusu, cu ocazia sărbătoririi hramului.

Potrivit Biroului de presă al eparhiei, în cuvântul de învăță­tură, Preasfințitul Părinte Antonie a vorbit despre Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi despre locul îngerilor în creaţie şi în viaţa creştinului.
„Dumnezeu, din dragoste pentru om, i-a rânduit un înger care să aibă grijă de el. Sarcina îngerului este să-l păzească pe om de tot răul. Condiţia este ca omul să respecte poruncile lui Dumnezeu, să facă voia Lui, să facă faptele cele bune, lucruri care îl menţin pe om în Lumina lui Dumnezeu. Doar făcând faptele Luminii, omul se află sub protecţia îngerului păzitor”, a arătat, între altele, ierarhul.
După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra familiei părintelui Ioan şi a comunităţii ortodoxe din istorica localitate Lipnic şi a fost organizată o procesiune tradiţională de hram în jurul sfântului lăcaş. (S. D.)