Doar jumătate dintre suplinitori au promovat
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), promovabilitatea la concursul de suplinitori este de 54,60% înainte de contestaţii, pentru acest test fiind evaluate lucrările a 8.501 candidaţi, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Doar puţin peste jumătate dintre cei care s-au prezentat la concursul pentru suplinitori în învăţământul preuniversitar din 4 august au promovat, se arată într-un comunicat remis presei la începutul acestei săptămâni de către MECTS. Astfel, din totalul de 8.501 candidaţi înscrişi în concurs, înainte de soluţionarea contestaţiilor au fost declaraţi promovaţi 54,60%, respectiv 4.642 de candidaţi, doi dintre aceştia primind notă maximă. În acelaşi timp, 3.859 de candidaţi pentru un post de suplinitor nu au promovat concursul, obţinând note sub cinci, iar 39 de candidaţi chiar nota 1. Comparativ cu rezultatele din anii anteriori, când ponderea promovabilităţii la concursul din luna august pentru suplinitori calificaţi era de peste 90%, în acest an, după selecţia mult mai riguroasă, promovabilitatea a scăzut la 54,60%, a precizat MECTS. În 2011, subiectele au fost unice, similare concursului de titularizare din iulie şi au eliminat vulnerabilităţile unei evaluări prin interviu sau cu subiect propus la nivelul judeţului, au precizat oficialii ministerului. Potrivit metodologiei de concurs în vigoare, contestaţiile pentru notele primite în urma concursului din 4 august au putut fi depuse de ieri şi până astăzi la ora 17:00, urmând să fie transmise centrelor de evaluare. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi anunţate mâine, 11 august.