Doar o primărie din trei a ieșit din epoca dosarului cu șină
Gradul mediu de digitalizare a primăriilor din România este de doar 32,3%, potrivit unui raport de specialitate. Trei sferturi dintre primăriile participante la studiu nu au adrese de e-mail cu domeniul primăriei, ci folosesc în comunicarea cu publicul adresele personale ale angajaţilor. Totodată, peste jumătate dintre administrațiile locale nu au aplicaţii de registratură electronică, ci folosesc registratura fizică, pe suport de hârtie.
La capitolul „Servicii Publice Digitale”, România se situează în continuare pe ultimul loc la nivel european din 28 de ţări, arată raportul DESI (The Digital Economy and Society Index). Potrivit unui studiu realizat de Regista.ro la care au participat primăriile care au fost interesate de primirea Ghidului Esenţial de Digitalizare a Primăriilor lansat de o companie de consultanță din domeniu, trei sferturi dintre instituții nu folosesc în comunicarea cu publicul adrese de e-mail oficiale, ci adrese personale ale angajaţilor, practică ce introduce numeroase riscuri de securitate. De asemenea, peste jumătate dintre instituţii nu au aplicaţii de registratură electronică, adică nu înregistrează electronic solicitările și documentele, ci folosesc în continuare registratura fizică, pe suport de hârtie.
„Dacă unele aspecte ale digitalizării au rolul de a eficientiza şi transparentiza activitatea instituţiei şi interacţiunea cu cetăţeanul, nefiind obligatorii din punct de vedere legal, anumite aspecte sunt prevăzute clar în legislaţie. Astfel, din ianuarie 2020, primăriile sunt obligate de Codul Administrativ să publice documentele de interes public în Monitorul Oficial Local. Cu toate acestea, doar 70% dintre respondenţi se conformează acestei prevederi. Similar, primăriile trebuie să pună la dispoziţia cetăţenilor un portal public pentru primirea documentelor electronice. Doar 24% dintre primăriile participante la studiu oferă această facilitate”, se menţionează în studiul citat de Agerpres.
Pe de altă parte, există destule primării care au depus eforturi în a trece în era digitală. În aproape 45% dintre administrațiile locale participante la studiu, cetăţenii pot plăti on-line taxele şi impozitele, iar 65% dintre ele folosesc semnătura electronică. „După nouă luni de distanţare socială vedem că nivelul de digitalizare al administraţiei publice este încă deosebit de scăzut, în ciuda unui cadru legislativ în vigoare care include obligaţii pentru aceste instituţii privind digitalizarea. Administraţia publică locală şi instituţiile publice regionale au nevoie de ajutor pentru depăşirea acestei situaţii, atât prin soluţii software moderne, cât şi prin instruire privind noile tehnologii”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi co-fondator Zitec, companie care a realizat Ghidul Esenţial de Digitalizare a Primăriilor.
(Cristina Zamfirescu)