Dobânzi-record la titlurile de stat

Data: 08 Feb 2022

Românii pot investi, în această săptămână, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4,50%, 5% şi 5,35%, cele mai mari de la lansarea programului, informează Ministerul Finanţelor. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi pot fi cumpărate, în perioada 7-24 februarie 2022, online, de persoanele fizice înregistrate în SPV, sau de la unităţile Trezoreriei Statului și prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română. (C. Z.)