Doctorat despre Dreptul canonic ortodox, susţinut în Suedia
Sub egida Universităţii din Lund (Suedia) a fost realizată o teză de doctorat în domeniul dreptului canonic, cu tema „Pidalionul. Un studiu de teorie a dreptului canonic”, realizată de David Heith Stade, secretarul Societăţii europene de drept a Bisericilor Orientale.
Lucrarea se deschide cu o prezentare istorică a „Pidalionului”, în care este prezentat conţinutul acestei cărţi şi, ceea ce este foarte important, receptarea sa. „Pidalionul” reprezintă o colecţie de drept canonic din cadrul Bisericii Ortodoxe de limbă greacă, ce nu a fost niciodată oficializată. El a fost tipărit la Leipzig în 1800, autori fiind Nicodim Aghioritul şi Agapie Leonardos. Baza teologică a dreptului canonic este ecleziologia, Biserica universală fiind descrisă în „Pidalion” ca o navă. Dacă Biserica este nava, atunci „Pidalionul” şi dreptul canonic sunt timona, susţin autorii săi.
Biserica este prezentată ca o creaţie a Duhului Sfânt, acesta fiind un concept harismatic şi pnevmatologic al Bisericii Universale. Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi ierarhia sacramentală sunt percepute ca elemente constitutive harismatice ale Bisericii, acestea trei fiind descrise ca efecte ale Duhului Sfânt.
„Pidalionul” prezintă cele şapte sinoade ecumenice drept evenimente harismatice în istoria Bisericii, recunoscând sfintele canoane, dreptul bizantin şi obiceiul ca izvoare ale dreptului canonic. În acelaşi timp, autorii săi spun că dreptul scris are întâietate faţă de dreptul nescris. Sfintele canoane sunt sursele primare ale dreptului canonic. Lacunele de reglementare sunt completate prin apelul la analogie, la Sfinţii Părinţi şi prin argumentul de drept.
În ceea ce priveşte ierarhia normelor, aceasta se bazează pe „ius antiquius” (normele de drept mai vechi au prioritate în faţa reglementărilor mai recente) şi pe principiul de „ius universalius”. În acest sens, canoanele sinoadelor ecumenice au prioritate în faţa canoanelor sinoadelor locale. „Pidalionul” recunoaşte patru tipuri de cauze în practica dreptului canonic: cazuri obişnuite, de necesitate, de dispensă şi de abuz.
Teologia dreptului canonic
David Heith Stade analizează în prezenta lucrare teologia dreptului canonic aşa cum reiese ea pe baza Pidalionului. Cele mai importante obiective urmărite sunt: conceptul de drept canonic, conceptul de Biserică în relaţia sa cu dreptul canonic, teoria legată de aplicarea dreptului canonic.
Teologia dreptului canonic a devenit o temă de interes în secolul XX. Din cauza modificărilor socio-culturale şi politice care au survenit în secolul XIX, tema ordinii normative a bisericilor în relaţia lor cu statul şi perspectiva organizaţiilor religioase asupra lumii au devenit o evidentă problemă teologică. Teologia ortodoxă, cea catolică şi cea protestantă, au abordat tema din perspective diferite în cursul secolului XX. Eugenio Corecco sesizează că teologii moderni care s-au ocupat cu natura dreptului canonic din perspectivă ortodoxă s-au aplecat în primul rând asupra prezentării în contrast a Ortodoxiei cu tradiţia latină, mai mult decât asupra analizării problematicii teologice pe care o aveau în faţă. Acest lucru reflectă o mai veche tensiune între dreptul canonic şi teologie în Bisericile ortodoxe, tensiune care a fost deja sesizată de canoniştii bizantini, care au dezvoltat dreptul canonic independent faţă de teologie şi au dezvoltat doctrine juridice care au deviat de la doctrina teologică.
Pe linia teologiei dreptului canonic, în prezenta lucrare este prezentată poziţia juristului german Rudolph Sohm, care a dat startul discuţiei moderne referitoare la teologia dreptului prin afirmaţia sa potrivit căreia „dreptul canonic vine în contradicţie cu esenţa Bisericii”.
Teoriile lui Sohm şi interpretarea istoriei dreptului canonic au devenit punctul de plecare al discuţiilor referitoare la originea şi teologia dreptului canonic. David Heith Stade arată că poziţia prin care Sohm sesiza antinomia dintre Biserică şi drept a fost influenţată de un concept de drept secular al secolului XIX şi de un concept aflat sub influenţa idealismului german.
Influenţa filosofiei explică conceptul lui Sohm referitor la Biserica lui Hristos. Conceptul său de drept, arată autorul, percepe legea ca ordine coercitivă necesară ce derivă din statul suveran bazat pe comunitatea nevoluntară a persoanelor. Sohm a folosit acest concept de drept pentru a argumenta că Biserica nu poate fi o sursă a dreptului adevărat de vreme ce Biserica nu era o comunitate nevoluntară. Acest concept de drept a devenit oricum anacronic.
Istoria dreptului canonic ortodox
În acest sens, autorul lucrării face o incursiune în istoria dreptului canonic ortodox şi a teologiei sale analizând şi susţinând argumente pertinente referitoare la izvoarele teologiei şi conceptul de Biserică aşa cum reies ele din scrierile lui Eugenios Voulgaris, după „Mărturisirea de credinţă” a lui Petru Movilă sau „catehismul” mitropolitului Platon al Moscovei, pentru că teologia dreptului canonic aşa cum reiese ea din „Pidalion” trebuie înţeleasă în acord cu teologia secolului XIX.
Pentru înţelegerea „Pidalionului” este necesară perceperea sa în relaţie cu temele relevante referitoare la bazele dreptului canonic şi la teologia vremii sale. Tocmai de aceea autorul lucrării face o analiză a principalelor izvoare din care s-au inspirat autorii „Pidalionului” pentru o bună înţelegere a ceea ce se regăseşte în această colecţie canonică neaplicată însă. Biserica universală este prezentată în Pidalion ca un fenomen harismatic folosindu-se metafora navei aşa cum am menţionat deja. Scopul Bisericii este soteriologic şi eshatologic şi pentru atingerea acestora a fost folosită tot metafora legată de nava Bisericii. „Pidalionul” neglijează rolul istoriei şi al tradiţiei în exprimarea teologiei, autorul suspectând chiar anumite exprimări de natură monofizită în textul acestei colecţii. Avem aşadar o analiză foarte pertinentă (deocamdată doar în limba engleză) a acestei colecţii uzitate în spaţiul grecesc, dar niciodată oficializată.
Prezentarea şi studiul realizate de către David Heith Stade sunt deosebit de folositoare pentru înţelegerea teologiei dreptului canonic, asupra căreia cercetătorii ortodocşi au început să se aplece mai atent, dar în acelaşi timp avem şi o prezentare a perspectivei canonice a Bisericii asupra anumitor aspecte, atât cât era cu putinţă în secolul XIX.