Doctorul doctorilor
Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Matei 15, 29-31
Sfântul Evanghelist Matei ne oferă un tablou complet a ceea ce înseamnă depărtarea omului de Dumnezeu. În jurul Domnului Iisus Hristos s-au adunat toţi cei care erau în căutarea izbăvirii. Putem observa la cei bolnavi o sensibilitate aparte în ceea ce priveşte apropierea lor de Doctorul doctorilor. Toţi cei care trăiau drama bolii priveau spre Mântuitorul ca spre unica şansă a izbăvirii. Cei de atunci erau uimiţi privind cum ciungii se vindecau, şchiopii mergeau şi orbii vedeau. Toţi cei sănătoşi, ne spune Evanghelia, slăveau pe Dumnezeu. Cel neputincios se depărtează de semeni şi se simte părăsit. Pentru cel bolnav clipa de suferinţă devine o povară nesfârşită. Din acest motiv Domnul Hristos cu mâna Sa a mângâiat, cu vocea Sa a încurajat, iar cuvintele Sale au adus speranţă. Hristos Domnul privea în sufletul celui neputincios şi vedea acolo păcatele, pocăinţa şi credinţa fiecăruia. Într-o clipă se trecea prin supliciile Golgotei, prin bucuriile Învierii şi prin speranţele Înălţării.