Dogmatica în versuri

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 26 August 2019

Cu binecuvântarea Prea­sfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, în cursul lunii august a anului 2019, la Editura Episcopiei Caranse­beșului a apărut cartea „Poeme dogmatice sau Teologia Dogmatică în versuri”, realizată de către părintele Muntean Alin, împreună cu doamna învățătoare Muntean Mirela. Lucrarea constituie o expunere în versuri a întregii învățături de credință a Bisericii Ortodoxe.

În prefața cărții, Preasfințitul Lucian a menționat următoarele: „Suntem încredinţaţi că această formă de propovăduire a adevărului de credinţă este o mărturisire a unităţii noastre care a rezistat prin adevăr dogmatic şi prin cultură autentică exprimată prin marile personalităţi ale literaturii româneşti. Pe lângă aceasta, realitatea dogmei se întrupează în simţăminte, la nivelul celor mai intime trăiri şi nu rezidă exclusiv în sterilitatea unor forme exprimate strict teologic şi tehnic. De aceea transpunerea învăţăturii de credinţă prin versuri convinge printr-o tehnică aparte realitatea conform căreia raţiunea se odihnește sau coboară în inima omului duhovnicesc”. 

Această lucrare se dorește și speră a fi o aducere la cunoștință, într-o formă cât mai ușor de lecturat (parcurs), a întregii în­vățături a Bisericii, pentru toți cei interesați de conținutul ei.