Doi ani de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă
Parohia Oradea-Vii a aniversat doi ani de când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, au binecuvântat proiectul "Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe" al parohiei din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.
Scopul proiectului derulat de parohia orădeană este sprijinirea persoanelor nevoiaşe. Ajutoarele oferite constau în îmbrăcăminte, mâncare, cărucioare pentru cei cu dizabilităţi, precum şi sume de bani. Publicul-ţintă al acestuia nu îl reprezintă doar semenii aflaţi în nevoie din Parohia Oradea-Vii, ci şi alte zeci de persoane din municipiul Oradea. La întâlnirea membrilor comitetului care derulează acest proiect a participat pr. Gheorghe Nemeş, iniţiatorul şi preşedintele comitetului, în calitate de director al Sucursalei "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a Asociaţiei "Filantropia" Oradea, iar din partea Centrului eparhial al Episcopiei Oradiei au fost prezenţi pr. Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic, şi pr. Adrian Popovici, consilier economic. De asemenea, au mai fost prezenţi pr. Dorel Rus, protopopul Oradiei, pr. paroh Viorel Samaşca-Nemeş, al Parohiei Oradea-Vii, Ovidiu Mureşan, viceprimarul Oradiei, şi toţi membrii şi susţinătorii sucursalei. Masă caldă pentru bolnavi oferită la domiciliu Întrevederea a început cu o rugăciune în biserica parohială cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" şi a continuat la Aşezământul social "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", unde s-a făcut darea de seamă cu realizările din perioada 2011-2012. "Am reuşit să convocăm şi în acest an şedinţa Comitetului de susţinere a proiectului "Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe" care constă într-o masă caldă pentru cei bolnavi, tineri şi vârstnici deopotrivă, aflaţi în suferinţă. Aceştia primesc o masă caldă la domiciliu, care este transportată cu maşina bisericii. Masa nu este oferită doar credincioşilor parohiei, ci şi persoanelor din alte parohii", a spus pr. Gheorghe Nemeş, care a adăugat că hrana caldă este trimisă de luni până vineri, iar la sfârşit de săptămână este oferită mâncare rece. Fondurile de susţinere a proiectului "Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe" provin din donaţiile credincioşilor din Parohia Oradea-Vii, dar şi de la credincioşii Parohiei "Sfânta Cruce" din Torino, Italia, cu care parohia orădeană este înfrăţită. Aşezământul social al parohiei s-a fondat prin grija pr. Gheorghe Nemeş, în anul 2000. Din 2006 s-au făcut numeroase colecte atât pentru credincioşii din Parohia Oradea-Vii, cât şi pentru alţii de pe întreg cuprinsul Episcopiei Oradiei. Ajutoarele au constat în îmbrăcăminte, mâncare, cărucioare pentru cei cu dizabilităţi şi importante sume de bani.