Doi ani de la întronizarea Preasfinţitului Macarie al Europei de Nord
Preasfinţitul Macarie a împlinit marţi, 6 iulie, doi ani de la întronizarea ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. "Este o mare bucurie să pot sărbători împlinirea a doi ani de la întronizare, în comuniune cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Sfântului Sinod, a luat fiinţă tânăra noastră episcopie. Mă bucur, de asemenea, pentru faptul că am reuşit să fiu la acest moment şi împreună cu Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei. Înalt Preasfinţia Sa a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel acum doi ani, la Stockholm, la ceremonia întronizării mele. Astfel s-a aprins o lumină de Paşti, o candelă a Nordului de la care mulţi îşi pot reaprinde nădejdea şi iubirea în sfeşnicul de lumină al credinţei. Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru că de la şase parohii, câte am găsit la începutul activităţii mele misionare în episcopie, astăzi, avem alte 21 de comunităţi parohiale. În total, în toată eparhia sunt 27 de parohii, dintre care 14 în Suedia, 8 în Danemarca şi 5 în Norvegia", a declarat PS Macarie pentru Radio TRINITAS.