Doi arhierei au slujit la Catedrala din Iaşi în duminica dinaintea Postului Mare
În Duminica izgonirii lui Adam din rai, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Ioan Casian de Vicina, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, înconjuraţi de un sobor de 14 preoţi şi diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi.
După citirea Sfintei Evanghelii după Matei, PS Ioan Casian de Vicina a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit mai întâi faptul că perioada Triodului a început cu cele trei duminici pregătitoare, iar pericopa evanghelică citită ieri reprezintă o aducere-aminte a îndepărtării omului de Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a adresat credincioşilor un cuvânt prin care i-a îndemnat ca, înaintea începerii Postului Mare, să fie în pace cu toată lumea, după care a citit un text al Sfântului Siluan Athonitul cu privire la pocăinţă. „Este duminica iertării în care suntem chemaţi să conştientizăm drama neamului omenesc petrecută prin păcatul strămoşilor noştri Adam şi Eva. Păcatul lui Adam şi Eva a făcut ca toţi urmaşii lor să fie izgoniţi dincolo de zidurile împărăţiei lui Dumnezeu. Este ziua în care Biserica ne cheamă să ne transpunem în fiinţa şi inima lui Adam, atunci când a primit porunca să părăsească raiul. Părinţii pustiei, cunoscând, prin puterea harului cu care erau îmbrăcaţi, ce înseamnă să trăieşti în afara împărăţiei lui Dumnezeu, au înţeles care a fost plângerea lui Adam când a fost izgonit din rai“, a menţionat IPS Teofan, care i-a oferit apoi PS Ioan Casian de Vicina o icoană cu Sfânta Parascheva şi un Liturghier. După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citit pentru credincioşii prezenţi o rugăciune de dezlegare, iar PS Ioan Casian de Vicina a rostit rugăciunea ce se citeşte la începutul Postului Mare şi la începutul fiecărui post.