Doi clerici noi în Arhiepiscopia Timişoarei

Data: 08 Noiembrie 2011

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, duminică, 6 noiembrie, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala mitropolitană "Sfinţii Trei Ierarhi" din Timişoara. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care pr. Ionel Popescu, vicar-administrativ al eparhiei, şi consilieri de la Centrul Eparhial, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit în treapta preoţiei pe diaconul Mihai Herghelegiu, numit pe seama Parohiei Sânpetru Mic, din cadrul Protopopiatului Sânnicolau Mare, iar pe tânărul teolog Marius Adrian Rumega l-a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Timişoara-Iosefin, din Protopopiatul Timişoara I. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a XXIV-a după Rusalii, Luca 8, 41-56.

În final, Preasfinţia Sa a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi purtarea de grijă a chiriarhului, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului, iar celor hirotoniţi le-a urat activitate rodnică în ogorul Bisericii. (George Giurgiu)