Doi ierarhi au sfințit biserica de lemn din Parohia Poienari
În Duminica a 5-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, au fost prezenți în mijlocul comunității Parohiei Poienari din Protopopiatul Roman.
La 230 de ani de la ridicarea vechii biserici din lemn din această parohie, a fost sfințită o nouă biserică de lemn cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfântul Iosif de la Văratec”, având formă de cruce, cu pridvor deschis, iar pronaosul și naosul având formă dreptunghiulară. Aceasta a fost ctitorită de-a lungul a patru ani de comunitatea locală sub coordonarea preotului paroh Gabriel-Adrian Andrei. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Marian Pintili a fost hirotonit preot pentru Parohia Sarata, Protopopiatul Moinești, iar teologul Vasile Bujor a fost hirotonit diacon pentru Mănăstirea Parincea, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Cuvântul de învățătură a fost adresat pelerinilor de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania care, referindu-se la pericopa evanghelică rostită în această duminică (Matei 8, 28-34; 9, 1), a vorbit despre suferința spirituală a omului cuprins de păcat și despre starea de bucurie și pace pe care acesta o dobândește rămânând în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos. Referindu-se la omul contemporan, Preasfinția Sa a remarcat faptul că suferința și neajunsurile cotidiene pot găsi rezolvare doar prin manifestarea credinței, a recunoștinței și a mulțumirii față de ajutorul primit de la Dumnezeu, Păstorul Cel Bun, și reflectarea la cuvântul mântuitor al Evangheliei.
La finalul slujbei de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre lucrarea de ctitorire a unui lăcaș de cult, care este „poartă a cerului și loc de întâlnire cu Dumnezeu”, și despre importanța sa într-o comunitate de credință, acesta fiind loc al prezenței sfințitoare a Sfântului Duh pentru fiecare credincios care dorește să-și regăsească liniștea și să câștige desăvârșirea prin conlucrarea cu harul lui Dumnezeu. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit oficialităților, credincioșilor și preoților pentru sprijin și participare la acest eveniment, dar și Preasfințitului Părinte Nectarie de Bretania pentru prezența misionară în Eparhia Romanului și Bacăului, Preasfinția Sa participând în perioada 19-21 iulie la manifestările prilejuite de sfințirea ansamblului eclesial al Parohiei Stănița, localitatea natală a ierarhului romașcan.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit distincții de vrednicie ctitorilor, iar familiei Marian Mocanu, ctitorul principal al acestui sfânt lăcaș, i-a oferit Ordinul „Melchisedec”, clasa I, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru mireni.
Pentru implicarea în coordonarea și finalizarea lucrărilor de construire a bisericii închinate Sfântului Apostol Andrei și Sfântului Iosif de la Văratec, preotului paroh Gabriel-Adrian Andrei i-a fost oferită „Crucea Țării de Jos”, cea mai înaltă distincție pentru preoți a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii Văratec.