Doi ierarhi au sfințit biserica din Moara Grecilor, Vaslui
Duminică, 1 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de resfințire a bisericii din cartierul Moara Grecilor din municipiul Vaslui. Cu acest prilej, lăcașul de cult ocrotit de Sfântul Nicolae a primit ca hramuri și „Nașterea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic”.
După sfințirea bisericii, a fost binecuvântat și Altarul de vară din cadrul complexului parohial. A urmat apoi Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Sorin Eusebiu Argintariu, secretar în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, părintele Iulian-Gheorghe Lehaci, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, părintele Dragoș Trofin, inspector bisericesc al Episcopiei Hușilor, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Adrian Buimac.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor, coordonați de părintele Ștefan Darie. Numeroși credincioși din Vaslui și împrejurimi, autorități județene și locale au ales să fie parte a acestei file din istoria Parohiei Cartierul Nou-Moara Grecilor.
În omilia rostită după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a subliniat importanța mărturisirii adevărurilor de credință prin viețuirea de zi cu zi.
„Credinţa în Preasfânta Treime arată unitatea Persoanelor Preasfintei Treimi și, totodată, unitatea de credinţă a noastră, pe care o mărturisim. Dar nu este suficient numai să mărturisim credinţa cea adevărată, ci trebuie să avem și o dreaptă și adevărată vieţuire, după învăţătura Mântuitorului Hristos.
Este nevoie și de o comuniune între noi, de aceea nu rămânem singuri acasă duminica și în sărbători, ci ne rugăm în biserică, împreună cu toţi cei care cred în Preasfânta Treime, pentru a mărturisi și a arăta unitatea de credinţă și, totodată, dragostea faţă de Dumnezeu și dragostea unora faţă de ceilalţi”.
În cadrul slujbei a fost pomenit și părintele Petru Alexa, fostul paroh al comunității, trecut la Domnul acum 20 de zile.
La momentul împărtășirii clericilor, părintele Sorin Eusebiu Argintariu a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dedicat Zilei internaționale a copilului, intitulat: „Familia creștină simte și mărturisește iubirea Preasfintei Treimi”.
Numeroși credincioși s-au împărtășit, la timpul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, cu Trupul și Sângele Domnului.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a arătat care sunt roadele spirituale pe care le dobândește omul prezent în biserică.
La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară împlinită până în prezent, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Adrian Buimac și a oferit distincții de vrednicie celor care au susținut reabilitarea bisericii și lucrările din cadrul complexului parohial.