Doi ierarhi au sfințit biserica din satul Malcoci, raionul Ialoveni
Joi, 17 octombrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Malcoci, raionul Ialoveni, a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului.
În cuvântul de învățătură, arhipastorul Iașilor a vorbit credincioșilor prezenți despre momentele de înaltă trăire duhovnicească prilejuite de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, care a unit în rugăciune pelerini veniți din întreaga lume ortodoxă, informează Biroul de presă al episcopiei . De asemenea, a vorbit despre semnificația duhovnicească a sfințirii bisericii și despre necesitatea participării la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Înaltpreasfinția Sa a apreciat jertfelnicia comunității și a preotului paroh, îndemnându‑i pentru a păstra unitatea și a înmulți virtuțile creștinești.
La final, la recomandarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan i‑a înmânat preotului Andrei Oistric „Crucea Moldova” pentru clerici, iar pentru copiii prezenți a oferit cărți de rugăciune și icoane.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin a mulțumit atât Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru pentru binecuvântarea acestui popas duhovnicesc din viața Parohiei Malcoci, cât și Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru bucuria făcută credincioșilor prin participarea la sfințirea bisericii. Preasfinția Sa a vorbit despre jertfelnicia părintelui Andrei Oistric și despre munca depusă de la începutul anului 2024, apreciind atașamentul comunității pentru Biserica lui Hristos din comunitatea lor.
La rândul său, Preasfințitul Părinte Veniamin a înmânat mai multe distincții mitropolitane oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, care din motive binecuvântate nu a putut fi prezent. Totodată, doamnei preotese Liubovi Oistric i‑a oferit Ordinul „Crucea Sf. M. Mc. Ioan cel Nou” pentru mireni a Episcopiei Basarabiei de Sud, iar binefăcătorilor diplome de gratitudine.
Preotul paroh Andrei Oistric a mulțumit tuturor celor care l‑au susținut în lucrările efectuate, ierarhilor pentru bucuria și binecuvântarea adusă comunității prin prezența și slujirea din această zi, oferind câte un dar care să le amintească de aceasta zi și de comunitatea din satul Malcoci.
În curtea bisericii, la final, ierarhii, autoritățile locale și credincioșii prezenți au participat la un moment cultural artistic susținut de copiii grădiniței și gimnaziului din sat.