Doi ierarhi au slujit la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg
Ieri, 21 noiembrie 2016, numeroşi credincioşi ortodocşi din Germania au participat, în Catedrala Mitropolitană cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din Nürnberg, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Ziua a început cu Acatistul praznicului împărătesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie. În predica de la finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit, printre altele, de modelul care ar trebui să ne fie nouă, tuturor, Maica Domnului: „Sufletul creştinului trebuie să fie fecioară şi maică după chipul Maicii Domnului. În templu Maica Domnului se pregăteşte pentru marea taină a naşterii prin smerenie, rugăciune, participarea la slujbe, prin iubirea către întregul neam omenesc. Cum se poate împlini această taină în viaţa noastră? Urmând cele făcute de Marta, care îşi asumă responsabilitatea în viaţa cetăţii, gestiunea bunurilor materiale, cu frică de Dumnezeu, dar mai ales cele ale Mariei, încercând să aflăm starea Sfintei Fecioare în templu, încercând să dobândim şi noi această stare de sfântă aşteptare. Viaţa omului trebuie să aibă chip şi împlinire în starea sufletească a Maicii Domnului“.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat pentru câteva zile într-o vizită în Germania, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la sfinţirea capelei ortodoxe române din oraşul Baden-Baden.