Doi ieşeni medaliaţi la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului

Data: 16 Septembrie 2011

Doi elevi ieşeni, componenţi ai lotului României la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului, s-au întors miercuri în ţară medaliaţi cu aur şi bronz. Este vorba despre David Cristian Călin de la Colegiul "Costache Negruzzi", medaliat cu aur, şi Ana Maria Istrate de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", medaliată cu bronz.

Elevii au fost pregătiţi de către profesorii Simona Iancu, la geografie, Mariea Gânju, la chimie, Mihaela Ţura, la fizică, şi Adina Imbria, la biologie, toţi de la Colegiul "Negruzzi", respectiv Valerian Dragu, la geografie, Paula Gavrilescu, la chimie, Cristi Miron, la fizică, şi Lorela Caradan, la biologie, profesori la Colegiul "Racoviţă".