Doi noi protoierei în Episcopia Severinului şi Strehaiei
În conformitate cu Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 70 (2), în Episcopia Severinului şi Strehaiei au fost numiţi, începând cu 1 noiembrie, noi protopopi pentru protoieriile Strehaia şi Drobeta-Turnu Severin Sud. Astfel, în urma retragerii din funcţie a părintelui protoiereu Ştefan Cameniţă, la Protoieria Drobeta-Turnu Severin Sud a fost numit părintele Gheorghe Popescu, fost protoiereu la Strehaia, iar prin vacantarea postului de protoiereu de la Strehaia a fost numit părintele Gabriel Ursache Ţucă. Astfel, în zilele de marţi, 9 noiembrie, şi joi, 11 noiembrie, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a prezentat pe noii protoierei în cadrul şedinţelor administrative lunare desfăşurate la sediile administrative ale protoieriilor Strehaia şi Drobeta-Turnu Severin Sud.
Menţionăm că părintele Gabriel Ursache Ţucă a fost hirotonit preot la 13 februarie 2005 pe seama Parohiei mehedinţene Ghelmegioaia, iar din 1 iunie 2006 a primit spre păstorire Parohia Banoviţa, unde este preot în prezent. A desfăşurat o activitate pastoral-misionară meritorie, contribuind activ la ridicarea unei biserici. În perioada 1 noiembrie 2006 - 1 noiembrie 2010 a îndeplinit funcţia de secretar al Protoieriei Drobeta-Turnu Severin Nord. Părintele Gheorghe Popescu a fost hirotonit preot în anul 2002 pe seama Parohiei mehedinţene Schinteieşti. A coordonat lucrările de reparaţie la biserica parohială, care a fost resfinţită în 9 noiembrie 2008. Din 1 octombrie 2009 până în prezent este preot la Parohia "Sfântul Gheorghe" din Drobeta-Turnu Severin. În ultimii ani a funcţionat ca protoiereu la Strehaia. (pr. Viorel Vlăducu)