Doi preoţi, ridicaţi la rang de sachelari

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 08 Decembrie 2010

Duminică, 5 decembrie, IPS Părinte Irineu a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preoţii Emilian Vlăduţ, de la Parohia Hurezani I, Protoieria Târgu Cărbuneşti, şi părintele Nicuşor Tortolea, de la Parohia Poiana Mare, Protoieria Băileşti, au primit rangul de sachelar. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Olteniei a explicat pericopa duminicală, ce a avut ca subiect "Vindecarea femeii gârbove". "Femeia din Evanghelia de astăzi se roagă pentru îndreptarea ei. Rugăciunea ei este în tăcere, nu face zgomot, nu strigă, dar îl caută în permanenţă pe Dumnezeu pentru vindecare. Ea vine la templu de optsprezece ani. Aici o găseşte Mântuitorul Hristos înainte de a o vindeca. Suferinţa pe care o poartă nu este numai a ei, ci şi a neamului din care se trage. Credinţa de care a dat dovadă este un model pentru noi toţi. Ea ne arată că trebuie să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu pentru a fi vindecaţi de apăsările noastre. Dacă încredinţăm întreaga noastră viaţă lui Dumnezeu, suntem pe deplin convinşi că El îi va purta în permanenţă de grijă şi că nu se va pierde niciodată. Prin

exemplul ei, femeia din Evanghelia de astăzi ne întăreşte în credinţă, în dragoste şi milostenie, pentru că, tocmai în această perioadă, premergătoare Naşterii Domnului, ni se oferă ca model de virtute", a încheiat Arhiepiscopul Craiovei.