Dolarul american pierde treptat statutul de monedă de referinţă
Dolarul american pierde treptat statutul de principală monedă de referinţă la nivel global, în favoarea monedei euro, însă trecerea bruscă la o altă valută ar crea, în condiţiile actuale, şi mai multe probleme pieţelor financiare, a declarat pentru Reuters ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde. „Schimbarea este treptată şi reflectă mai bine calităţile dolarului, pe de o parte, şi ale euro, pe de altă parte. Procesul trebuie să fie cât mai lent, deoarece nu dorim o schimbare majoră în această perioa-dă de volatilitate foarte ridicată, care ar induce noi dificultăţi şi chiar mai multă volatilitate“, a arătat, vineri, Lagarde, într-un interviu acordat agenţiei de presă. Dolarul american este, din 1944, principala valută de referinţă a sistemului financiar mondial şi a rămas moneda internaţională preferată şi după introducerea modelului actual al pieţelor monetare, în 1971, fiind urmat de euro. Criza fi-nanciară a provocat dezbateri aprinse asupra structurii sistemului finan-ciar internaţional, inclusiv cu privire la rolul dolarului. „Cred că este o problemă de echilibru, de forţă relativă. Economia Europei, în ansamblu, este cel mai mare jucător la nivel global, şi, cu cât creşte zona euro, cu cât se consolidează moneda unică, cu atât devine mai atractivă, din multe puncte de vedere“, a continuat Lagarde. Ministrul francez a adăugat că Grupul celor Şapte naţiuni puternic industrializate îşi va menţine poziţia faţă de fluctuaţiile puternice pe pieţele valutare, considerate indezirabile. Întrebată dacă G7 este pregătit să intervină direct pe pieţele valutare, Lagade a afirmat că „trebuie să analizăm situaţia, să privim realitatea, mişcările care au loc - dar există un set de instrumente şi nici unul nu este interzis“. Totodată, ea s-a arătat mulţumită de reducerea dobânzii de politică monetară în zona euro, măsură luată joi de Banca Centrală Europeană (BCE). „M-am bucurat să aud, de la preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, că ar trebui să ne aşteptăm la o nouă reducere înainte de sfârşitul anului“, a spus Lagarde.