Doliu la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
În anul 1996, Mitropolitul Bartolomeu Anania era ales Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Reputata instituţie academică marca astfel în mod solemn şi oficial o colaborare bazată pe respect, înţelepciune şi probitate intelectuală cu ierarhul Clujului, care avea să dureze un deceniu şi jumătate.
În 2001, Senatul Universităţii clujene îi decerna Mitropolitului Bartolomeu titlul de "Doctor Honoris Causa", această recunoaştere academică însemnând totodată şi un omagiu adus de intelectualii ardeleni, tineri sau venerabili, personalităţii culturale a ierarhului care, prin tact, umor şi înţelepciune, a reuşit să contribuie la bunul mers al vieţii universitare. "În discurs era impresionant prin argumentarea sa pentru noua osmoză dintre cultură şi credinţă, ceea ce a rămas cred eu tema mare a acţiunii sale ca arhiepiscop şi apoi ca mitropolit. În continuare, în competenţele şi îndatoririle pe care le aveam de a cotutela facultatea de teologie ortodoxă, am discutat foarte mult cu privire la organizarea facultăţii şi dânsul a pledat mereu pentru relevanţă teologică, încât, ca efect, pot spune că generaţia de teologi de la Cluj, Moraru, Leb, Tofană, Bel, Chirilă, Iloaie, a resimţit în mod benefic, deoarece a ridicat standarde înalte de relevanţă teologică a scrisului teologilor noştri", a arătat Andrei Marga, rectorul universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, conform Trinitas TV citat de www.basilica.ro. Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii clujene a ajuns una dintre cele mai serioase şi performante instituţii academice de profil din România şi datorită personalităţii Mitropolitului Bartolomeu Anania. "A fost cel care ne-a asigurat oarecum o anume zonă de credibilitate ridicată atât în relaţia noastră cu forurile administrativ-universitare, cât şi în relaţia noastră internaţională. Sunt nişte elemente care arată că relaţia dintre Facultatea de Teologie şi Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania a fost una foarte bună. Înalt Preasfinţia Sa ne privea exact ca şi pe copiii săi", a subliniat părintele profesor doctor Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Pe tot parcursul acestor zile, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a fost în doliu, rectorul, decanii şi, în general, colectivitatea academică, studenţii şi apropiaţii acestora trecând pe la catafalcul Mitropolitului Bartolomeu pentru a-i aduce un ultim omagiu, conform Trinitas TV, citat de www.basilica.ro (O.R.)