„Domnul Hristos ne descoperă în chip desăvârșit icoana smereniei absolute”

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 15 Aprilie 2020

La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ioan Rusul” de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. 

În predica sa, ierarhul a arătat că „Domnul Hristos ne descoperă în chip desăvârșit icoana smereniei absolute”: „Prin smerenia Sa la intrarea în Cetatea Sfântă, El ni Se face nouă pildă, pe care o poartă mai departe până la Cina cea de Taină, când spală picioarele ucenicilor, așa cum ne spală tuturor păcatele. Iar noi, ca și creștini, avem datoria să călcăm pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos și să-I urmăm smerenia”.

Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a subliniat că „aceste vremuri descoperă ceea ce este în inima noastră. Pentru omul credincios, cuminte și smerit, care primește în răbdare și în pacea inimii toate încercările vieții, acestea sunt un prilej de mai adâncă pătrundere a tainei lui Dumnezeu și de întoarcere cu lacrimi de pocăință la Cel Care pe toate le știe, Dumnezeu Atotștiu­to­rul. Pentru cei care, însă, au uitat ceea ce înseamnă viața duhovnicească, în caz că au știut vreodată, este prilej de răzvrătire”. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, care au fost stropite cu apă sfinţită.