„Domnul Iisus Hristos este iubirea absolută”
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit slujba din noaptea de Înviere.
Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă în țară de o delegație a Patriarhiei Române, a ajuns și anul acesta la Cluj-Napoca, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din municipiu, unde a fost întâmpinată de Părintele Mitropolit Andrei. Ierarhul a împărțit Sfânta Lumină delegațiilor din cele nouă protopopiate ale eparhiei și tuturor celor prezenți.
La slujba din faţa Catedralei Mitropolitane clujene au participat mii de credincioși, Părintele Mitropolit Andrei oferindu-le Lumina Sfântă de la Ierusalim, cu bine cunoscutele cuvinte- îndemn: „Veniţi de luaţi lumină!”
Ierarhul le-a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură pornind de la versetul scripturistic „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
La final, ierarhul, soborul slujitor și credincioșii, cu lumânări în mâini, au efectuat procesiunea de înconjurare a catedralei, în sunete de clopote şi toacă, cântând troparul pascal „Hristos a înviat!”
La praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie pascală la Catedrala Mitropolitană. Ierarhul a dat citire Scrisorii Pastorale, subliniind că „Domnul Iisus Hristos este iubirea absolută. Din dragoste pentru noi S-a adus jertfă pe cruce. Lucrul acesta îl subliniază El în Evanghelia după Ioan: «Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3, 16). Dragostea adevărată este jertfelnică”. Ierarhul a mai îndemnat la rugăciune pentru pacea lumii și pentru încetarea războaielor.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. prof. dr. Silviu Cristian Rad, directorul Liceului de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca.
Tot în prima zi a Sfintelor Paști, de la 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, au săvârşit slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită și „A doua Înviere”.
În cadrul Vecerniei a fost citită Evanghelia în 12 limbi. Pericopa evanghelică arată că Hristos a venit să mântuiască toate popoarele lumii. Răspunsurile la strană au fost date de cântăreții catedralei.