Donare de sânge la Moldova Nouă, județul Caraș-Severin

Data: 06 Octombrie 2021

Protopopiatul Moldova Nouă din județul Caraș-Severin, în colaborare cu Centrul pastoral misionar Moldova Nouă și Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, a desfășurat marți, 5 octombrie, o nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă. Credincioșii au răspuns afirmativ la chemarea preoților, încurajând organizarea mai multor astfel de acțiuni umanitare. La succesul acestei campanii au contribuit și tinerii majori din cadrul Centrului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Protopopiatul Moldova Nouă. Despre bucuria dăruirii și ajutorarea semenilor putem afla din mărturiile doctorilor și tinerilor care au luat parte la campanie.

„Am venit azi pentru a dona, deoarece sunt conștientă de lipsa sângelui în unitățile medicale. Nădăjduiesc ca, prin acest act, să arătăm că a fi creștin înseamnă să îți iubești aproapele chiar și pe patul de spital”, ne-a spus Anita Sterian.

„Ne bucurăm din nou de sprijinul Bisericii în această campanie, care este de mare ajutor pentru bolnavii internați în spitalele din judeţul Caraș-Severin. După cum știm, din păcate, traversăm o perioadă nefastă din cauza pandemiei cauzate de coronavirus, motiv pentru care numărul bolnavilor este în creștere, iar numărul donatorilor în scădere. Încă o dată campania este o gură de oxigen pentru Centrul de transfuzie sanguină”, a spus medicul Rodica Neaga.