Donare de sânge la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare

Un articol de: Gabriela Firu - 25 Octombrie 2018

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare a găzduit joi, săptămâna trecută, prima acțiune de donare de sânge, desfășurată la inițiativa preotului Tinel Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”. „Ne bucurăm să vorbim despre o acțiune umani­tară la care oamenii au fost recep­tivi, atât din rândul perso­nalului medical, cât și din exterior. Mulțumim în aceeași măsură domnului manager Traian Rădu­lescu, pentru deschidere, și ne dorim ca acțiunea de astăzi să se repete cât mai des, astfel încât să venim în sprijinul celor aflați în suferință”, a declarat pr. Tinel Dudău. Următoarea acțiune de donare de sânge, organizată la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, va avea loc în data de 31 ianuarie 2019. „Donarea de sânge reprezintă un miracol al vieții, înfăptuit de oameni pentru oameni. Vom reveni cu sufletul deschis ori de câte ori este nevoie, deoarece nu doar doctorii pot salva vieți”, a declarat dr. Monica Marinaș, din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova.