Donație a Patriarhiei Române pentru achiziționarea de echipamente medicale destinate spitalelor din județul Suceava
Venind concret în sprijinul proiectului Alături la greu. Ajutăm Suceava, derulat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, încă de la începutul crizei sanitare provocate de pandemie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut inițiativa donării sumei de 96.752 de lei (20.000 de euro) din Fondul „Filantropia” al Patriarhiei Române.
Cu această sumă vor fi achiziționate mai multe aparate medicale, printre care un electrocardiograf, două aparate Holter EKG, trei aparate de monitorizare a funcțiilor vitale și trei injectomate. Aceste aparate medicale sunt destinate Spitalului Municipal „Sfinţii Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, precum și Spitalului Municipal din Fălticeni.
Materialele medicale vor fi procurate prin grija Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Biroul de presă al Patriarhiei Române