Donație de aparatură medicală la Spitalul „Victor Babeș”

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 15 Feb 2019

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au donat marți, 12 februarie 2019, un aparat EKG nou, în valoare de 1.500 de euro, Secției 2 Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș” din București. Aparatul de ultimă generație ajută la diagnostica­rea corectă a pacienților cu afecțiuni cardiace. La această secție sunt tratați 3.500 de copii anual.

Șeful Secției 2 Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș”, doctorul Ștefan Lazăr, a mulțumit voluntarilor și a spus că acest aparat este foarte util pentru această secție pentru că are capabilități inclusiv pentru copii. „Este un gest minunat pe care l-au făcut voluntarii și le mulțumim și pe această cale. Acest aparat ne era foarte util pentru că, din păcate, cel pe care îl aveam își cam trăise viața și faptul că l-am primit este un lucru absolut minunat. Suntem într-o secție de copii, avem și copii mai mari și există patologii diverse care implică inclusiv afectări cardiace și de foarte multe ori este nevoie să le facem această analiză, care nu e una laborioasă, însă ne ajută foarte mult în stabilirea unui diagnostic. Este un aparat nou, performant, care are capabilități inclusiv pentru copii. Sper să îl folosim o perioadă cât mai îndelungată și cu cât mai mult succes. Au fost niște discuții inițiale cu voluntarii, dumnealor și-au arătat deschiderea către această secție a noastră, pentru copiii internați aici, și ei ne-au ajutat cu multe lucruri până acum și sper să o facă în continuare, în limita posibilităților pentru că nevoile sunt foarte multe și ale noastre, dar și ale altora. Această secție are anual în jur de 3.500 de copii care se externează și, din acest număr mare, există destui care să beneficieze de utilizarea acestui aparat”, a spus doctorul Ștefan Lazăr.

Coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, Dănuț Prună, a spus că există o colaborare mai veche cu spitalul, că au donat și în trecut, dar și că urmează să mai ajungă altă aparatură medicală pentru Secția 2 Boli Infecțioase Copii a Spitalului „Victor Babeș” din Capitală. „Am venit la acest spital pentru că avem o colaborare mai veche, spre sfârșitul anului trecut am oferit 11 combine frigorifice în valoare de 1.500 de euro, la începutul anului am oferit 15 aparate de aerosoli, iar acum am venit cu acest aparat EKG care vine în sprijinul copiilor pacienți cu probleme cardiace. Acest aparat are o valoare de 1.500 de euro. Nu este ultima colaborare pe care o avem cu acest spital, urmează să mai ajungă aparatură medicală tot la solicitarea acestei secții”, a spus Dănuț Prună.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari, sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.