Donaţie de aparatură şi echipamente medicale în valoare de 247.300 de lei la Braşov
Parohiile Blumăna III și Calea Bucureștiului de la biserica cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Soborul Maicii Domnului” din Brașov, alături de binefăcători şi agenţi economici, au adunat suma de 247.300 de lei pentru echipamente medicale.
La inițiativa preoților Ciprian Robu și Florin Antonescu de la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Soborul Maicii Domnului” din centrul civic al Brașovului (Bisericuța de lemn) și a unuia dintre consilierii parohiali ai acestei biserici, Tudor Frâncu, s-a organizat o amplă campanie de strângere de fonduri, în scopul achiziționării și dotării cu materiale și aparatură medicală necesare în diferite centre medicale de luptă împotriva COVID-19, din Brașov. Numeroşi binefăcători şi agenţi economici au răspuns solicitării, iar la acest efort financiar au participat și cele două parohii de la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Soborul Maicii Domnului”, respectiv Parohia Blumăna III și Parohia Calea Bucureștiului. În total, din donațiile făcute s-a adunat suma de 247.300 de lei.
„Cea mai importantă donație s-a făcut Laboratorului de testare pentru COVID-19 al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (Pavilionul Tractorul). Aceasta a constat într-un echipament AS6000 Maxwell CSC, instrument ce poate procesa simultan până la 48 de probe, fiecare probă fiind lizată cu un tampon de liză special formulat, ADN/ARN-ul eliberat fiind fixat pe particule magnetice, spălat de restul componentelor celulare și la final ADN/ARN-ul foarte pur este resuspendat într-un volum variabil de tampon de eluție. Al doilea echipament, SaCycler-96 RealTime PCR System, permite amplificarea și analiza topirii în timp real, potrivit atât pentru studii de cercetare, cât și pentru aplicații de diagnostic”, conform pr. Ciprian Robu.
La același laborator s-au donat zece scaune ergonomice și o lampă UVC antibacteriană cu suport mobil, senzor de mișcare și temporizator (lămpile germicide sunt dispozitive de protecție de clasa I). De asemenea, s-au cumpărat și donat Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov două porți de dezinfectare pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice sau private în care prezența mai multor persoane nu poate fi evitată, prin intermediul cărora igienizarea este realizată într-un timp foarte scurt (aproximativ 7 secunde) la trecerea prin perdeaua de pulverizare cu dezinfectant. Tot aici, s-a donat o lampă UVC antibacteriană cu suport mobil, senzor de mișcare și temporizator, după cum a mai menţionat pr. Ciprian Robu. Din resursele adunate, au fost cumpărate și donate viziere Spitalului Clinic de Copii din Brașov, medicilor din cadrul Policlinicii Municipiului Săcele (Precizia) și Centrului de Dializă Fresenius Brașov. În perioada următoare, o poartă de dezinfectare pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2 va fi donată Policlinicii Municipiului Săcele, conform celor precizate de pr. Ciprian Robu.
„Acest mic efort se adaugă la marea concentrare de forțe și la uimitoarea și exemplara mobilizare a oamenilor de suflet din această țară care, prin suportul și cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, al diferitelor organisme (organizații, asociații etc.), sau pur și simplu pe cont propriu, au reușit să arate, pe tot parcursul pandemiei, că dragostea și grija pentru aproapele covârșesc distanțarea socială impusă de realități”, a mai spus pr. Ciprian Robu.