„Donaţie pentru educaţie” în parohiile din Protoieria Sascut
Peste 200 de copii din Protopopiatul Sascut, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, au fost în această perioadă beneficiarii proiectului eparhial „Donaţie pentru educaţie”, desfăşurat cu sprijinul direct al Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și în cadrul programelor educaționale desfășurate în parohiile din cuprinsul Protoieriei Sascut, preoții parohi au împărțit aproximativ 200 de kituri școlare copiilor, cu scopul unei bune desfășurări a procesului de învățare în mediul on-line, în această perioadă de pandemie.
Potrivit Biroului de presă al eparhiei, preoţii au identificat copiii din familiile sărace sau familiile cu mulţi copii pentru oferirea sprijinului oferit de Patriarhia Română.
Potrivit părintelui Gabriel Albu, asistent social al protoieriei, programul social eparhial „Donație pentru educație” a fost derulat în următoarele parohii din cuprinsul Protopopiatului Sascut: Păncești, Huruiești 1, Valea Seacă 2, Țepoaia, Orbeni 1, Găiceana, Fundoaia, Podu Turcului 1, Dealu Morii, Pâncești-Bacău, Rădoaia, Fundătura și Muncelu.
„Această acțiune filantropică din cadrul proiectului social eparhial «Donație pentru educație» va continua și în alte parohii ale protopopiatului în perioada următoare. Ea a fost posibilă datorită sprijinului direct oferit de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, prin intermediul ONG-urilor eparhiale membre din Eparhia Romanului; kiturile școlare fiind absolut necesare copiilor în procesul educativ, chiar și în modul on-line”, a declarat părintele protoiereu Vasile Abageru.