Donaţie pentru persoanele cu dizabilităţi din Alba şi Mureş
Biroul de asistenţă socială şi consiliere a persoanelor cu handicap locomotor Alba, din cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, a primit o donaţie din partea Asociaţiei „Cusset - Aiud Echanges“ din Franţa, constând în 14 cărucioare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.
Cărucioarele vor fi oferite gratuit unor persoane cu handicap locomotor din judeţele Alba şi Mureş, aflate în baza de date a biroului. „Aceste cărucioare constituie a şaptea serie dintre cele pe care le-am primit de la diverşii noştri colaboratori. Avem colaboratori străini din Statele Unite ale Americii, Italia şi Franţa iar cărucioarele donate zilele trecute reprezintă prima serie venită din Franţa. Biroul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a primit acest transport chiar dacă nu avem un contract de colaborare cu Asociaţia Cusset - Aiud Echanges. Am avut şansa de a cunoaşte conducerea asociaţiei la diverse întâlniri făcute în folosul persoanelor cu dizabilităţi şi, astfel, am primit această donaţie“, a precizat asistent social Gabriela Mureşan, coordonatorul Biroului de asistenţă socială şi consiliere a persoanelor cu handicap locomotor Alba.
Biroul de asistenţă socială şi consiliere a persoanelor cu handicap locomotor Alba funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia din anul 2007 şi are un număr de aproape 400 de beneficiari. Acesta are ca obiectiv promovarea integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi ca cetăţeni activi, furnizarea de servicii în domeniul informării şi consilierii la nivel judeţean, atenuarea impactului factorilor de risc ce conduc la marginalizarea şi excluderea persoanelor cu dizabilităţi, creşterea gradului de informare a persoanelor cu dizabilităţi referitor la drepturile şi obligaţiile acestora precum şi oferirea de informaţii vizând integrarea socio-profesională a acestora.
Echipă pluridisciplinară
În cadrul biroului sunt oferite servicii de informare şi consiliere în domenii de interes pentru beneficiari, evaluare psiho-socială, consiliere individuală, familială, spirituală şi psihologică, servicii medicale în mod gratuit şi suport material. Biroul este coordonat de asistent social Gabriela Mureşan, iar echipa pluridisciplinară este formată din voluntari: protosinghelul Damaschin Rădulescu, doctorul Viorel Bota şi psihologul Marcela Ionele.
„Partea mai puţin vizibilă dar mai utilă este satisfacţia celor 391 de beneficiari care vin, probabil cu ideea că nu sunt acceptaţi sau sunt acceptaţi limitat de către familiile lor, şi ies cu un zâmbet, cu gândul că handicapul nu induce doar o limitare ci şi o experienţă suplimentară de viaţă“, a adăugat Gabriela Mureşan. Persoanele care doresc să fie luate în evidenţele Biroului de asistenţă socială şi consiliere a persoanelor cu handicap locomotor Alba se pot adresa reprezentanţilor acestuia, programul fiind de luni până vineri între orele 11.00 - 15.00, cu excepţia sărbătorilor religioase. Biroul se află în incinta complexului Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.