Donație pentru Spitalul „Grigore Alexandrescu”
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, coordonaţi de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, se implică pentru a treia oară în dotarea cu aparate specifice a Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. De data aceasta a fost vorba de procurarea unui lavoar antiseptic ce va fi folosit în Secţia de terapie intensivă.
Lavoarul antiseptic a fost montat, ieri, de către reprezentanţii unei firme care comercializează produse tehnice medicale, într-unul din cele două saloane de terapie intensivă ale Secţiei Neonatologie a Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Alina Scurtu Jiga, care reprezintă voluntarii în această acţiune de cooperare cu spitalul, ne-a declarat că un astfel de lavoar antiseptic nu exista până în prezent la terapie intensivă şi de aceea voluntarii au făcut rost de fonduri pentru achiziţionarea utilajului necesar tratamentelor bebeluşilor aflaţi în dificultate. Lavoarul a costat 10.000 de lei, sumă adunată de voluntari de la sponsori. „Acesta este al treilea proiect de sponsorizare derulat de noi la spitalul din centrul Bucureştiului. Anterior, am mai donat un bilirubinometru, două pompe, două perfuzoare şi un injectomat, toate pentru folosul Secţiei de neonatologie din acest spital”, a mai spus Alina Scurtu Jiga.
Medicul Ana Maria Vlădeanu, coordonatorul Secţiei de terapie intensivă nou-născuţi, a mulţumit voluntarilor Paraclisului Catedralei şi ne-a declarat că în acest fel s-a putut achiziţiona şi monta „un lavoar special dedicat îngrijirilor speciale a nou-născuţilor în terapie intensivă, care asigură cele mai bune condiţii de igienă. Această secţie este de cele mai multe ori supraaglomerată şi primeşte pacienţi din Bucureşti şi judeţele limitrofe, care au probleme chirurgicale, malformative, sepsisuri şi au nevoie de intervenţii chirurgicale, ventilaţie, iar spitalizarea este de lungă durată, astfel încât acest lavoar este foarte important pentru secţia noastră şi pentru îngrijirea copiilor. Lavoarul oferă, în primul rând, o apă sterilă, care este importantă în manevrele de curăţare a nou-născuţilor internaţi la noi. Atât medicii, cât şi pacienţii se pot spăla în acest lavoar în condiţiile cele mai bune, acesta având materiale antiseptice, antibacteriene şi filtre care să prevină infecţiile de orice fel”.