Donaţii din partea Episcopiei Ortodoxe Române de Bălţi
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oferit zilele acestea mai multe donaţii atât către spitalul din oraşul moldovenesc Bălţi, cât şi pentru diferite instituţii de ocrotire din cuprinsul eparhiei, informează Biroul de presă al episcopiei.
Vineri, 10 aprilie, a oferit Centrului de plasament pentru persoane cu dizabilităţi din municipiul Bălţi câteva sute de kilograme de alimente. „Trecem cu toţii prin momente grele de încercare, perioadă în care suntem chemaţi, pe lângă rugăciunea mai intensă ridicată către Bunul Dumnezeu, să arătăm solidaritate şi afecţiune faţă de cei din jur prin fapte concrete. Mă bucur că am reuşit să răspundem apelului de a vă ajuta. Le mulţumim celor care au dăruit din puţinul lor. Dumnezeu să le răsplătească pentru fapta lor bună şi să-i păzească de toată boala”, a arătat Preasfinţitul Părinte Antonie.
În Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi sunt 457 de beneficiari.
Luni, 6 aprilie, a donat spitalului din Bălţi 25.000 de lei moldoveneşti, bani adunaţi de la clericii din eparhie.
„Este contribuţia preoţilor, protopopilor şi a consilierilor Episcopiei de Bălţi pentru Spitalul Clinic din Bălţi. În acest fel am dorit să fim aproape de dumneavoastră, medicii, cei care vă aflaţi în prima linie, adevăraţi eroi ai zilelor noastre, care sunteţi chemaţi să luptaţi cu temutul virus care se răspândeşte tot mai mult. Pe lângă faptul că vă avem în rugăciunile noastre, vă rugăm să primiţi şi această donaţie de bani pe care o veţi folosi după necesităţile instituţiei pe care o conduceţi şi unde trataţi zeci de bolnavi infectaţi cu coronavirus”, a menţionat Preasfinţitul Părinte Antonie.
Clericii Episcopiei de Bălţi au adus pentru medicii şi bolnavii din Secţia de Boli Infecţioase mere, lămâi, mandarine, banane şi struguri. La Centrul de Sănătate Publică din Bălţi, clericii Episcopiei de Bălţi au donat 5.000 de lei, ajutor pentru Laboratorul Bacteriologic, care din această săptămână va începe efectuarea testelor pentru COVID-19.
Luni, 13 aprilie, Preasfinţia Sa a făcut o nouă vizită la Spitalul Clinic din Bălţi. De data acesta, clericii Episcopiei de Bălţi au donat suma de 10.000 lei şi au adus în dar pentru medicii şi pacienţii din Secţia de Boli Infecţioase, unde sunt internaţi bolnavii cu COVID-19, mere, banane, mandarine şi lămâi.