Donaţii oferite de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului organizează prin Sectorul social-filantropic mai multe activităţi grupate sub genericul „Catedralele ajută Spitalele”. Episcopia, în colaborare cu protopopiatele, are ca scop achiziționarea a două aparate de ventilare mecanică VG 70, cu folosire multiplă atât pentru cazurile persoanelor infectate cu noul coronavirus, cât și în secțiile ATI, în valoare de 158.956,92 lei, iar suma va fi strânsă din salariile ierarhilor, preoților și monahilor, precum și din alte donații.
De asemenea, a donat din fonduri proprii Spitalului Județean „Constantin Opriș” din Baia Mare 5.400 de măști de unică folosință și 1.055 de halate de unică folosință, în valoare de 23.941 lei. În cadrul protopopiatelor a fost donată, din contribuția preoților și a credincioșilor, suma de 137.290 de lei pentru spitale: Protopopiatul Baia Mare a donat 49.160 de lei, Protopopiatul Satu Mare - 25.030 de lei; Protopopiatul Sighet - 15.200 de lei; Protopopiatul Lăpuș - 17.610 de lei; Protopopiatul Chioar - 16.290 de lei; Protopopiatul Oaș - 15.000 de lei. De asemenea, parohiile au organizat echipe de voluntari care să ajute persoanele vârstnice şi cele cu dificultăţi materiale.
Tot în cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, asociațiile de tineret desfășoară proiectul „Tinerii în Comunitate”, prin care au fost ajutate, până în prezent, 34 de persoane, suma cheltuită în acest scop fiind de 1.200 de lei. Asociația Filantropia Maramureșeană și Asociația Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” au ajutat 230 de persoane cu pachete de alimente și hrană caldă, în valoare de 2.800 de lei. Suma folosită în programele social-filantropice organizate în această perioadă ajunge la 340.837 lei, conform Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.