„Donează - Salvează vieţi”
Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti organizează azi, 12 martie, workshopul „Donează - Salvează vieţi”, unde se va discuta despre importanţa donării de celule stem şi sânge, precum şi despre paşii pe care orice persoană îi poate face mai departe în acest sens.
În prezent, doar 2% din populaţia României donează sânge, procent îngrijorător, având în vedere faptul că 60% din populaţie va avea nevoie de sânge la un moment dat.
„Având în vedere creşterea numărului de pacienţi care necesită transfuzii de sânge sau transplant de celule stem, venim în întâmpinarea studenţilor, dar şi a publicului larg, cu informaţii importante legate de procesul de donare şi de beneficiile acestuia. (...) Scopul nostru este creşterea în rândul populaţiei tinere şi a publicului larg a conştientizării nevoii de donare şi încurajarea doritorilor să facă acest pas”, a declarat Rareş Băloi, preşedintele SSMB, potrivit comunicatului citat.