„Dor de satul românesc” la Seminarul Teologic din Huși

Data: 12 Decembrie 2019

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși a organizat, duminică, 8 decembrie, la Primăria din Huși, spectacolul „Dor de satul românesc”, informează episcopiahusilor.ro.

Elevii au prezentat un scurt program artistic care a inclus o suită de melodii, două momente poetice și unul de evocare a universului patriarhal al satului românesc.

Satul românesc tradițional a prins viață în ochii spectatorilor prin șezătoarea organizată de elevii de la clasele de filologie, dovadă vie a faptului că țăranii români, feciorii și fetele satelor noastre au știut cumpăni, în egală măsură, vorba cu tâlc, lucrul mâinilor, cu cântecul și jocul. Elevii au prezentat și câteva obiceiuri de iarnă, precum: jocul ursului, jocul caprei, vălăretul și jienii, datini reprezentative pentru zona vasluiană.

Spre sfârșit, corul seminarului a interpretat o suită de colinde prin care s-a vestit tuturor Naș­terea Domnului.

La ieșirea din sală, fiecare persoană a putut achiziționa suveniruri confecționate de elevii și profesorii seminarului, urmând ca suma realizată să fie folosită în scop caritabil.