Dosare civile şi penale, disponibile pe internet
Toate dosarele din instanţele timişene, civile şi penale, vor fi publicate, integral, pe internet, astfel încât orice proces va putea fi urmărit de acasă, iar felul în care cauzele sunt judecate de magistraţi va putea fi cunoscut public. Magistratul Cristian Pup, responsabil al relaţiilor cu presa din cadrul Curţii de Apel Timişoara, a declarat că instanţa a achiziţionat un program special în acest sens, iar dosarele vor fi publicate, în prima fază, în sistem intranet, între instanţele subordonate Curţii de Apel Timişoara, ulterior urmând să fie disponibile şi pe internet pentru toţi cei interesaţi.
Reprezentantul Curţii de apel Timişoara spune că, prin introducerea noului sistem, se va putea urmări modul în care un judecător înţelege să judece o speţă şi să dea o soluţie într-un dosar, care, de multe ori, diferă de interpretarea pe care o dă un alt magistrat, pe o speţă similară. „Nu de puţine ori, cetăţenii rămân uimiţi că, pentru o anumită încadrare juridică, un complet de judecată dă o soluţie, iar într-o cauză identică, un alt complet dă o soluţie mult diferită“, a spus Cristian Pup. Pe de altă parte, judecătorii Curţii de Apel Timişoara sunt convinşi că, în acest fel, transparenţa în judecarea cauzelor va fi totală, iar suspiciunile de fraudare vor fi eliminate.