Dosarul unic de adopţie se va păstra 50 de ani

Data: 26 Aprilie 2012

Familiile care înfiază copii trebuie să îi informeze pe aceştia, de la vârste cât mai mici, că au fost adoptaţi, iar informaţiile referitoare la originea copilului trebuie păstrate minimum 50 de ani.

Noua Lege a adopţiei, intrată în vigoare la începutul acestei luni şi care deschide, parţial, posibilitatea adopţiilor internaţionale, instituie termene precise în care un copil poate deveni adoptabil. Astfel, un copil poate fi declarat adoptabil dacă după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti, precum şi rudele până la gradul IV ale acestuia nu pot fi găsite sau nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea lui în familie. De asemenea, un copil poate fi declarat adoptabil dacă părinţii şi rudele lui până la gradul IV declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia şi în termen de 60 zile nu şi-au retras această declaraţie sau dacă minorul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al copilului. Totodată, noua Lege a adopţiei obligă familiile care înfiază copii să îi informeze pe aceştia, de la vârste cât mai mici, că au fost adoptaţi, acest lucru urmând să fie făcut cu sprijinul şi consilierea specialiştilor. Informaţiile referitoare la familie, păstrate minimum 50 de ani Noul act normativ reglementează şi dreptul persoanelor adoptate de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi de a beneficia de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice. În acest scop, toate informaţiile despre copil, părinţii fireşti, familia extinsă a acestuia şi familia adoptatoare, obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie, vor fi arhivate într-un dosar unic şi păstrate cel puţin 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei. De asemenea, în cadrul etapelor de potrivire, pentru fraţii aflaţi în evidenţa Registrului naţional pentru adopţii se urmăreşte cu prioritate selecţia acelor adoptatori care pot să îi adopte împreună. (Bogdan Cronţ)