Două cămine pentru vârstnici inaugurate în Episcopia Hușilor

Un articol de: Silviu Dascălu - 08 Noiembrie 2023

Luni, 6 noiembrie 2023, au fost inaugurate două cămine pentru persoane vârstnice ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, primul situat în Gugești, comuna Boțești, iar al doilea în comuna Vutcani, judeţul Vaslui. Evenimentul face parte din seria de activități desfășurate sub genericul Anului omagial al pastorației persoanelor în vârstă în Patriarhia Română.

Căminul pentru persoane vârstnice „Sfântul Gheorghe” din Gugești, comuna Boțești, și Căminul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Vutcani au fost sfințite de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în prezența președintelui Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române, a părintelui consilier patriarhal Ciprian Ioniță; a consilierilor sociali din cadrul centrelor eparhiale din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care au fost prezenți la o întâlnire de lucru în Episcopia Hușilor; a părinților consilieri de la Centrul eparhial Huși; a echipei Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și a autorităților locale.

Ierarhul Hușilor a amintit de valoarea pe care o au vârstnicii în viața fiecărei comunități.

Preasfinția Sa l-a felicitat pe părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Aso­ciației „Filantropia Ortodoxă” Huși, și pe volun­tarii și angajații asociației, care, cu mult efort și cu sprijin din partea autorităților locale, au făcut posibil să existe cele două clădiri foarte frumos amenajate și primitoare, dotate cu toate cele necesare.

De asemenea, Preasfințitul Episcop Ignatie le-a mulțumit părintelui consilier patriarhal Ciprian Ioniță și celorlalți părinți consilieri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei care au participat la o dezbatere comună privind proiectele social-filantropice aflate în derulare, la nivel de Patriarhie și de Mitropolie.

Totodată, a amintit faptul că există în plan inaugurarea a încă unui cămin pentru bătrâni (cu spații mai generoase decât ale celor deja existente), pus sub protecția Sfântului Proroc Daniel, în localitatea Rășcani.

La rândul său, părintele consilier Vladimir Beregoi a precizat că serviciile oferite de Aso­ciația „Filantropia Ortodoxă” Huși celor vârstnici sunt diversificate, alături de cele două cămine funcționând, în cadrul majorității așezămintelor proprii, și servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale la domiciliu și programe de tip „masa pe roți”.

Cu prilejul inaugurării Căminului de bătrâni „Sfântul Gheorghe” din Gugești, a demarat și serviciul „masa pe roți” de aici, pentru alți 40 de beneficiari din întreaga comună Boțești.

În semn de apreciere, Părintele Episcop Ignatie a oferit distincții primarilor Silviana Bahrim și Adrian Pantea din cele două loca­lități.