Două cazuri de infecţie cu antrax în Ruse
Doi bărbaţi internaţi la un spital din oraşul Ruse sunt infectaţi cu antrax, a anunţat Inspectoratul Regional al Sănătăţii, citat de site-ul Novinite.com. Şeful Inspectoratului a precizat că acestea sunt primele cazuri de antrax din regiunea Ruse în ultimii 30 de ani. Bărbaţii, în vârstă de 70, respectiv 32 de ani, au fost internaţi la începutul săptămânii, prezentând simptome de antrax. Ei s-au îmbolnăvit după ce au sacrificat o capră în satul Cilnovo. Antraxul se transmite de la animale la oameni, dar nu şi de la om la om.