Două contracte pentru restaurarea patrimoniului monahal prahovean

Un articol de: Protos. Simeon Cuțui - 03 Iunie 2026

Marţi, 2 iunie 2026, la Mănăstirea Crasna din comuna Izvoarele, județul Prahova, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurare, consolidare și punere în valoare a Bisericii monument istoric Sf. Împărați Constantin și Elena, turn clopotniță, aghiasmatar și lucrări conexe”. Valoarea contractului se ridică la 26.522.565,14 lei, iar lucrările vizează un monument istoric ce datează din anul 1824. În aceeaşi zi a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a Bisericii Sfânta Treime, a Beciului conacului și construire clădire anexă din cadrul Mănăstirii Zamfira”, ambele așezăminte monahale făcând parte dintr-un amplu program de restaurare a patrimoniului ecleziastic prahovean.

La ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituțiilor de specialitate și ai antreprenorilor implicați în proiect, alături de reprezentanți ai Bisericii. Din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia au participat directorul general Liviu Gabriel Mușat; Gabriela Călin, directorul Autorității de Management pentru programul regional Sud-Muntenia; directorul de coordonare și management operațional, Andreea Mirela Tache. Echipa tehnică a fost reprezentată de consultanții Alina Stoica și Ionuț Cristian Stoica (DUOPART CONSULTING SRL), de proiectantul general Claudia Georgeta Pîrvu (PATRIMONIUM NOSTRUM SRL), de antreprenorul general Eleodor Crin Răileanu (TROIA PREMIUM CONSTRUCT SRL) și de pictorul restaurator Ion Chiriac (PATRIMONIU SRL).

Din partea autorităților locale au fost prezenți Nicodim Daniel, prefectul județului Prahova; Bogdan Toader, delegat al președintelui Consiliului Județean Prahova; Ioan Paul Grigore, primarul comunei Izvoarele. Din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost prezenți arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ; pr. Mihail Peneș, protopopul Protoieriei Vălenii de Munte; protos. Maxim Culic, starețul Mănăstirii Crasna; secretarul mănăstirii, monahul Atanasie Drăsleucă.

În cuvântul său, directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a subliniat importanța momentului: „Suntem emoționați că astăzi Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem în acest loc plin de istorie, de credință, un loc pe care de mult îl vedeam pe lista de proiecte pe care am putea să le finanțăm și iată că astăzi acest lucru se întâmplă”. De asemenea, a precizat că în județul Prahova se află pe lista de finanțare cinci proiecte, „cinci bijuterii, alături de Crasna sunt catedrala de la Ploiești, mănăstirile Zamfira, Cheia și Suzana”. Directorul ADR a adăugat că alocarea unei sume „nemaiîntâlnite până acum” nu ar fi fost posibilă fără binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a mulțumit colegilor din agenție pentru efortul depus în finalizarea proiectelor, „pentru că fiecare zi câștigată va însemna o șansă în plus să ajungem la liman cu toate proiectele, dar mai ales cu cele de monumente istorice”.

Prefectul județului Prahova, Nicodim Daniel, a felicitat la rândul său toți factorii implicați: „Trebuie să vă felicit pe dumneavoastră, cei implicați cu adevărat în acest proiect, pe părintele stareț, întreaga Biserică Ortodoxă Română, pe ceilalți factori politici”. Prefectul a mulțumit în mod special directorului Mușat „pentru implicare și pentru grija pe care o poartă proiectelor din județul Prahova” și a încheiat cu urarea de a se revedea cu toții, „cu ajutorul lui Dumnezeu, la sfințire”.

Din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ, a evidențiat caracterul unitar al lucrărilor de restaurare: „Noi întotdeauna gândim că proiectele pe care le realizăm nu le facem într-un mod izolat, pentru conservare muzeală, ci toate aceste lucrări au ca scop transmiterea mai departe a credinței, a luminii și a tot ceea ce este bun și frumos”. Părintele exarh a transmis felicitări tuturor celor implicați și a amintit, în contextul sărbătorii Cincizecimii, că „unde este comuniune, acolo este și Duhul lui Dumnezeu (...) care unește, care aduce pace și desăvârșește orice lucrare bună pe care omul și-o propune”. De asemenea, a subliniat rolul apartenenței la Uniunea Europeană în restaurarea și conservarea valorilor de patrimoniu, care „au recăpătat strălucirea și frumusețea lor de la început”.

Starețul Mănăstirii Crasna, protos. Maxim Culic, a dat slavă lui Dumnezeu pentru începerea proiectului și a mulțumit în primul rând Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „pentru înalta binecuvântare pe care a dat-o de a demara acest proiect de restaurare a bisericii vechi monument istoric «Sfinţii Împărați Constantin și Elena», împreună cu turnul clopotniță și agheasmatarul”. Părintele stareț a adresat mulțumiri directorului ADR Sud-Muntenia și tuturor celor implicați, exprimând nădejdea că lucrările finalizate vor fi „o bucurie pentru această obște (...) și de asemenea pentru credincioșii și pelerinii care trec pragul acestei mănăstiri”.

Prin semnarea celor două contracte de finanțare pentru Mănăstirea Crasna și pentru Mănăstirea Zamfira se face un pas concret către restaurarea și punerea în valoare a unor importante vetre monahale și monumente istorice din județul Prahova.