Două evenimente de excepție la Timișoara

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 28 Septembrie 2016

Mii de timișoreni au venit la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, unde s-au desfășurat două evenimente ce au avut în centru celebrarea tradițiilor locului. În incinta muzeului s-a desfășurat cea de-a XVI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, iar la Casa condeierilor din muzeu şi în zona Muzeului viu, a avut loc ediția a X-a a Festivalului Condeierilor Plugari.

Târgul Meșterilor Populari este o manifestare care conservă tradiţiile meşteşugurilor artistice şi prilejuieşte reîntâlnirea cu cei mai reprezentativi meşteri populari din diferite zone etnografice ale României.

„Târgul meșterilor populari a devenit deja o tradiție, întrucât este al 16-lea an în care organizăm un astfel de târg. Anul acesta ne-am străduit să aducem aproximativ 100 de meșteri din toată țara, inclusiv din Moldova. Față de ediția precedentă, anul acesta avem foarte multe ateliere, la unele dintre ele pot participa și copiii, luându-și, la final, operele acasă”, a precizat muzeograful Maria Hadiji.

Meșterii prezenți la eveniment au contribuit la afirmarea artei populare contemporane din România, fiind specializaţi în crearea de măşti populare, păpuşi în costum popular, jucării din lemn, obiecte din sfoară, ţesături din păr de capră, prelucrarea metalului, dar și meşteri cu­relari, meșteri opincari, meşteri olari din mai multe centre de olărit din ţară (Horezu, Baia Mare, Jupăneşti, Dumbrava, judeţul Timiş, județul Hunedoara, judeţul Arad, judeţul Caraș-Severin). De asemenea, au fost prezenți la Timișoara și meșteri iconari, meşteri specializaţi în ţesături, costume populare şi broderii, podoabe, sculptură în lemn, dogărit, împletituri, instrumente muzicale tadiționale și arhaice, ouă încondeiate, pictură naivă și decorațiuni. Pe tot parcursul evenimentului s-au derulat ateliere demonstrative, respectiv: ateliere de prelucrare a cânepii, țesături de interior, costum popular, podoabe, dogărit, ceramică, sculptură în lemn, ouă încondeiate, împletituri. Timișorenii au putut admira și cumpăra tot felul de obiecte manufacturate.

La Festivalul Condeierilor Plugari au participat zeci de condeieri plugari din Banat şi creatori populari din toată ţara, alături de solişti vocali recunoscuţi, precum Maria Tudor, Iosif Bosioc, Alexandru Pop, Mihail Cetean, Violeta Tipa. În ambele zile, formația Asociației culturale „Vatra Banatului”, condusă de Florin Pascu, a susținut un spectacol folcloric. Spectacolele de pe scenă s-au împletit cu poezia şi cântecul românesc. La Casa condeierilor, într-un cadru natural minunat, s-au desfăşurat mai multe acțiuni specifice: momentul „In memoriam Ilie Eremia”, lansare de cărţi şi reviste, o masă rotundă pe tema fenomenului condeierii și o șezătoare populară.

„Festivalul face parte dintr-o mișcare mult mai amplă, mai exact din fenomenul condeierilor plugari, născut în Caraș-Severin, care, la un moment dat, s-a împletit cu patriotismul, întrucât fiecare țăran dorea să contribuie la unirea poporului român. Ambele evenimente sunt manifestări de amploare, legându-se de tradiția satului românesc sau de identitatea noastră culturală”, a precizat muzeograful Maria Mândroane.

Târgul Meșterilor Populari și Festivalul Condeierilor Plugari de la Muzeul Satului au fost sprijinite de Consiliul Județean Timiș.