Două icoane pictate în Muntele Athos vor fi aduse la Catedrala din Arad
În Săptămâna Luminată, vineri, 13 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vor fi aduse două icoane pictate în Sfântul Munte Athos. Pe icoane este reprezentată Maica Domnului, o icoană Pantanasa și cealaltă Deisis, și vor rămâne permanent în Catedrala Arhiepiscopală. Ele au fost comandate și achitate de un grup de credincioși, închinători ai catedralei. Ramele suspendate sunt sculptate de sculptorul Sorin Martin.
Programul sosirii Sfintelor Icoane: vineri, 13 aprilie, ora 18:00, delegația condusă de părintele eclesiarh Simion Mladin va sosi pe platoul din fața catedralei, unde vor fi întâmpinate de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și se va înconjura catedrala. După aceasta, icoanele se vor așeza în catedrală pe un stativ pregătit pentru închinare. Se va săvârși slujba Vecerniei, la finalul căreia chiriarhul arădean va rosti un cuvânt de învățătură. După aceasta, se vor săvârși Acatistul Învierii și Paraclisul Maicii Domnului. Icoanele vor rămâne la închinare până duminică, 15 aprilie, înainte de Vecernie. După demontarea schelei din biserică, icoanele vor fi așezate la locul stabilit. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului)