Două locaşuri de închinare cu tradiţie istorică

Luni, 20 iunie, sute de pelerini sunt aşteptaţi la rugăciune, de hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din localitatea Strâmba Jiu, judeţul Gorj. Marele praznic va fi cinstit şi de credincioşii craioveni, care vor lua parte la programul liturgic de la Paraclisul mitropolitan „Sfânta Treime”.

Se apropie cu paşi repezi praznicul Prea­sfintei Treimi, cinstit la începutul săp­tămânii viitoare, luni, 20 iunie. În cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, cu deosebire se remarcă două biserici, al căror hram este aşezat la loc de cinste în trecutul istoric al Bisericii din aceste meleaguri, până în zilele noastre.

Istorie seculară în ctitoria boierilor Roşieni

Primul locaș, şi cel mai vechi, ridicat în cinstea Preasfintei Treimi se găseşte în judeţul Gorj, în localitatea Strâmba Jiu. Aici istoricii au consemnat existenţa unei vetre monahale, încă din anii 1518 - 1519. Cinstitul aşezământ ar fi fost ridicat de membrii familiei Roşianu, boieri de viţă veche, renumiţi pe Valea Jiului. Datele existente nu menţionează însă prima formă în care s-a construit locaşul de închinare, dacă a fost din lemn sau zid. Cert este însă că, pe vremea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre urmaşii vechilor ctitori, urmaşul ctitorului, logofătul Stoichiţă Roşianu, a rezidit din temelie mănăstirea. Demersul său a fost onorat şi de cheltuiala lui Pătraşcu Vodă, nimeni altul decât tatăl domnitorului muntean.

Principalul ctitor al mănăstirii rămâne însă Stoichiţă Roşianu. În vremea sa s-a sporit avutul mănăstirii, fiindu-i rânduite „patru sate, date însă înainte de a o reclădi, cu moşii, cu vite, cu turme de oi, albine, boi, cai şi iepe... moară, odăjdii de slujbă şi altele din toată averea pentru cele necesare traiului călugărilor şi să le fie lor veşnică pomenire” (cf. Sinodiconul).
La anul 1724, în ziua de 8 noiembrie, chiliile şi acoperişul bisericii au fost măcinate complet de un incendiu. Restaurarea s-a făcut cu multă trudă, de monahii vieţuitori de aici, în frunte cu egumenul Mitrofan. Ajutor au primit şi din partea familiei ctitoriceşti, remarcându-se în mod deosebit boierul Barbu Roşianu. Lucrări de restaurare s-au făcut şi în vremea Sfântului Calinic, pe când acesta era Episcop la Râmnic. El a contribuit la reacoperirea bisericii. De asemenea, în timpul Mitropolitului Nestor Vornicescu se repară complet chiliile, se introduce apa curentă, se refac zidurile aferente de cutremur ale bisericii, se construieşte o anexă pentru gospodărie cu grajd, fânar, cameră şi se înlocuieşte acoperişul cu tablă galvanizată.

Biserica veche a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost resfinţită în anul 2014 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

O bijuterie a stilului arhitectonic bisericesc

În Cetatea Băniei, hramul Preasfintei Treimi şi-a găsit loc de cinste chiar în centrul urbei, unde se află biserica paraclis mitropolitan, ctitorie a domnitorului Barbu Ştirbei. Este într-adevăr o bijuterie arhitectonică, reclădită în secolul al XVIII-lea pe vechi temelii de cunoscutul arhitect şi restaurator francez André Leucomte de Nouy, cu banii principilor Alexandru şi Dimitrie Ştirbei. Prima biserică în stil brâncovenesc a fost ridicată aici de jupâneasa Dumitrana Ştirboaica între anii 1765 și 1768. Tot aici s-au adăpostit arnăuţii veniţi de la Bucureşti în 1821 pentru a-l prinde pe Tudor Vladimirescu. La lucrările de înfrumuseţare şi reconsolidare a bisericii au participat şi membrii familiei princiare Ştirbei: marea vorniceasă Ecaterina Bibescu şi mai ales fiul ei, marele logofăt şi viitorul domn al Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Din fondurile bisericii s-a construit în 1890 un dispensar medical pentru persoanele sărace, care a funcţionat aici până în 1939.
A fost întotdeauna paraclis voievodal, abia foarte târziu devenind biserică de enorie. A fost locul de refugiu şi meditaţie pentru prinţul Ştirbei, unde venea adesea pentru a se linişti. Caracterul de biserică particulară reiese şi din faptul că urmaşii ctitorilor, împreună cu epitropii sfântului locaş, au căutat întotdeauna să rezolve pe cont propriu problemele cu care s-a confruntat biserica. Aşa se explică şi numărul mic de familii pe care îl are astăzi Parohia „Sfânta Treime”.

Din fondurile bisericii s-a încercat, în anul 1890, să se construiască un spital, dar aceasta nefiind cu putinţă, a fost construit un dispensar, pentru persoanele sărace, adăpostit provizoriu în casele din curtea bisericii. Dispensarul a fost desfiinţat în anul 1939, dar epitropia bisericii a obţinut acordul autorităţilor locale pentru a-l muta într-o altă incintă, pe strada Islaz, unde funcţionează şi astăzi, de data aceasta ca dispensar studenţesc al Universităţii din Craiova.

Odată cu dispensarul de pe strada Islaz, s-a construit şi casa parohială, la cele două construcţii putându-se distinge aceeaşi arhitectură. Clădirea în care funcţionează astăzi actualul centru sanitar a trecut în uzul Universităţii din Craiova din anul 1948, atunci când Biserica „Sfânta Treime” l-a cedat pentru folosul studenţilor craioveni. Întreţinerea fostului dispensar de la Biserica Ştirbei era asigurată din veniturile paraclisului voievodal şi din moşiile de care biserica dispunea prin donaţii.

Datorită calităţii sale de paraclis voievodal, cinste de care s-a bucurat ani de-a rândul, Biserica „Sfânta Treime” - Ştirbei din Craiova a fost şi este considerată o bijuterie a arhitecturii bisericeşti din oraş şi din întreaga Oltenie. Pictura de o frumuseţe aparte, mobilierul lucrat în Franţa şi montat aici în anul 1906, clopotniţa care şi-a păstrat forma originală din timpul primei construcţii, avantajul poziţiei sale (fiind aşezată chiar în centrul oraşului), toate acestea fac din Biserica „Sfânta Treime” unul dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului Craiova.
În biserică sunt îngropaţi Dumitrache Bibescu şi soţia sa, Catinca Văcărescu. Este singura biserică din Craiova care are statuia ctitorului în curte; monumentul domnitorului Barbu Ştirbei (stând în permanenţă de veghe la uşa casei sale) a fost sculp­tat de Jean Lecomte de Nouy - fratele lui André de Nouy.