Două luni de activitate „DAU“

Data: 04 Feb 2017

La două luni de la începere, proiectul „DAU“ al Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi se bucură de o activitate rodnică, ca rezultat al implicării oamenilor de bine în construirea unei punţi de legătură între cei care dăruiesc şi cei care primesc.  Nu poate fi bucurie mai mare decât cea de a dărui şi de a şti că „ciorba caldă şi vorba bună“ ajung acolo unde trebuie. Darurile oamenilor au fost peste aşteptările noastre, cămara DAU fiind neîncăpătoare de la săptămână la săptămână.

Drept urmare, în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului, tinerele voluntare ale Colegiului „Sfântul Nicolae“ s-au deplasat în sate din vecinătatea Iaşului pentru a oferi pachete câtorva familii nevoiaşe. Pachetele au fost pregătite din alimentele oferite de oamenii care au dorit să contribuie la alinarea necazurilor celor nevoiaşi. Printre beneficiari am întâlnit atât familii monoparentale, cât şi vârstnici abandonaţi, văduvi, bolnavi etc.

Ultima activitate desfăşurată în anul 2016 a avut loc, după cum ne este tradiţia, în faţa Casei de oaspeţi „Sfântul Nicolae“. Voluntarele proiectului au împărţit pachete pentru grupul ţintă - oameni fără adăpost. Darurile au fost oferite oamenilor săraci, printre aceştia voluntarele întâlnind şi oameni din afara judeţului Iaşi. De această dată merindele au fost pregătite în nota sărbătorilor, cuprinzând cozonaci, fructe şi alte bunătăţi.

După vacanţa de iarnă, proiectul „DAU“ şi-a reluat activitatea cu forţe proaspete. Gerul lui 2017 şi-a făcut simţită prezenţa, astfel încât în prima săptămână, voluntarele au fost nevoite să caute oameni săraci în mai multe zone ale oraşului Iaşi: zona gării,  vecinătatea Bisericii „Sfântul Sava“ şi strada Anastasie Panu. Ca urmare a acestui fapt, am decis să ne orientăm către centre de adăpost pentru a împărţi „ciorba caldă şi vorba bună“. Astfel, timp de două săptămâni, ne-am îndreptat atenţia către Adăpostul Mageron, care aparţine de Centrul de urgenţă pentru recuperare şi integrare socială „C. A. Rosetti“. În fiecare săptămână am asigurat masa pentru un număr de 60 de persoane. Implicarea oamenilor s-a concretizat nu doar prin oferirea alimentelor, ci şi prin participarea unora dintre ei la pregătirea propriu-zisă a mesei.

În a patra săptămână a anului 2017, am revenit la obiectivul iniţial al proiectului, acela de a împărţi masa caldă în faţa colegiului. În mai puţin de jumătate de oră au fost împărţite 60 de porţii. Am fost impresionate să aflăm din partea beneficiarilor că aceştia ne-au dus lipsa în săptămânile precedente. Printre persoanele pe care le avem în vedere se numără şi o mamă a 6 copii, pentru care membrii colegiului de la comisia Fundraising au organizat o activitate caritabilă în vederea efectuării botezului ultimului copil.

Dacă doriţi şi dumneavoastră să fiţi părtaşi la bucuria lor, puteţi dona alimente pentru necesarul săptămânal publicat pe pagina oficială de facebook a proiectului „DAU“, (www.facebook.com/proiectulDAU), iar pentru mai multe informaţii ne puteţi contacta la numărul 0755/086.394 - Corina-Georgiana Balaban. (Abunei Ionela, Alui-Gheorghe Larisa Elena, Balaban Corina-Georgiana)